monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Piața Unirii s-a umplut deja. Clujenii protestează, PENTRU A PATRA DATĂ CONSECUTIV!

Clujenii s-au întâlnit în Piața Unirii, din centrul orașului, pentru a patra zi consecutivă de manifestații, încă de la ora 19.00.

Manifestanții așteaptă să se strângă într-un număr mai mare, apoi vor porni din nou în marș. La această oră sunt aproximativ 5.000 de oameni.

Manifestanții poartă pancarte inscripționate cu mesaje antiguvernamentale, cer demisia cabinetului Grindeanu și alegeri anticipate: "DNA să vină să vă ia", "Jos Guvernul", "Guvern de hoți", "PSD — ciuma roșie".

De asemenea, protestatarii au adus cu ei goarne sau sticle de plastic în care au băgat monezi sau pietre, pe care le agită, steaguri, pancarte al căror mesaj este împotriva corupției.

Manifestarea a fost organizată, ca de obicei, cu ajutorul mesajelor transmise pe internet, prin rețelele de socializare.

Participanții la miting sunt însoțiți de efective ale forțelor de ordine, însă în aceste ultime zile de protest, intervenția lor nu a fost necesară. Echipaje ale Serviciului de Poliție Rutieră Cluj-Napoca sunt, de asemenea, amplasate pe traseul pe care se știe că o iau de obicei manifestanții, pentru ca circulația, atât a coloanei de protestatari, cât și a mașinilor din trafic, să se desfășoare fără incidente

Manifestanții poartă pancarte inscripționate cu mesaje antiguvernamentale, cer demisia cabinetului Grindeanu și alegeri anticipate: "DNA să vină să vă ia", "Jos Guvernul", "Guvern de hoți", "PSD — ciuma roșie".

De asemenea, protestatarii au adus cu ei goarne sau sticle de plastic în care au băgat monezi sau pietre, pe care le agită, steaguri, pancarte al căror mesaj este împotriva corupției.

Manifestarea a fost organizată, ca de obicei, cu ajutorul mesajelor transmise pe internet, prin rețelele de socializare.

Participanții la miting sunt însoțiți de efective ale forțelor de ordine, însă în aceste ultime zile de protest, intervenția lor nu a fost necesară. Echipaje ale Serviciului de Poliție Rutieră Cluj-Napoca sunt, de asemenea, amplasate pe traseul pe care se știe că o iau de obicei manifestanții, pentru ca circulația, atât a coloanei de protestatari, cât și a mașinilor din trafic, să se desfășoare fără incidente.

- See more at: http://www.monitorulcj.ro/actualitate/56455-cateva-mii-de-persoane-participa-la-protestul-din-centrul-municipiului-#sthash.8B2AcGjz.dpuf