monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Doi controlori de bilete, ATACAŢI cu spray paralizant. Poliţiştii îl caută pe atacator de mai bine de un an - FOTO

Scene de groază într-un autobuz aparţinând Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca, după ce doi controlori au fost atacaţi de un individ care circula fără bilet. Pentru a scăpa de amendă, bărbatul a folosit un spray paralizant.

Poliţiştii solicită sprijinul cetăţenilor pentru identificarea unui bărbat care ar fi pulverizat cu un spray iritant-lacrimogen doi controlori de bilete.

“Conform investigaţiilor efectuate, la data de 8 decembrie 2015, doi bărbaţi – angajaţi în funcţia de controlor bilete, aflaţi în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu în troleibuzul care circulă pe ruta 24, din Cluj-Napoca, au fost pulverizaţi cu un spray iritant-lacrimogen de către un bărbat care nu avea bilet de călătorie valabil. Cetăţenii care pot oferi informaţii despre persoana care apare în imagini, sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie”, spun reprezentanţii IPJ Cluj.

Tânărul s-a ales cu dosar penal şi este cercetat pentru infracţiunea de ultraj.