Actualitate

Februarie, în zodia teatrului la Turda

La Teatrul Aureliu Manea se pregătesc spectacolele din acest an și a fost deschis și primul laborator teatral ce îi are în prim plan pe actorii teatrului.

Regizorul Muriel Manea fiica marelui regizor Aureliu Manea al cărui nume, astăzi, Teatrul din Turda îl poartă va coordona acest atelier de lucru până la finalul stagiunii.

Pentru luna februarie Teatrul din Turda a pregătit un program încărcat dedicat iubitorilor de cultură. Spectacole pentru toate categoriile de vârstă vor face deliciul celor ce vor reuși să prindă un bilet la reprezentațiile propuse.


Fiecare sâmbătă începând cu ora 19.00 va sta sub zodia teatrului de bună calitate.  În 4 februarie Radu Botar revine pe scena turdeană după o lungă perioadă cu spectacolul Cabinierul, regia Ovidiu Caiță, o producție a Teatrului de Nord din Satu Mare.

“După ani de "abstinenţă"şi felurite evenimente suprinzătoare ale vieţii mă întorc, pentru o seară, graţie acestei invitaţii din partea noii, tinerei, ambiţioasei şi curajoasei conduceri, fie ea şi interimară, a teatrului turdean, pe o scenă care îmi provoacă o reală emoţie. Am promis cândva că voi reveni şi astfel, prin ceea ce pot să fac, atât cât mă pricep să fac, voi mulţumi. Momentul a venit! Aşadar, ne revedem, faţă în faţă, eu pe scenă, dumneavoastră în sală, spre a vă oferi măcar o frumoasă emoţie intr-o fărâmă din noi în semn de mulţumire şi respect” a spus actorul Radu Botar.


În 11 februarie se reia spectacolul În lumea lui Caragiale în regia Antonellei Cornici o producție a Teatrului Aureliu Manea Turda. Un spectacol care îmbină clasicul cu modernul, un spectacol despre noi și cei din jurul nostru, un spectacol actual.

4 femei la lift un text scris de Virgil Deceanu în regia lui Ovidiu Cosac se va juca pentru prima dată pe scena TAMT în 18 februarie. O comedie spumoasă ce prezintă o poveste despre personaje comune ale zilelor noastre, oameni simpli sau sofisticați ce locuiesc în același bloc.


Iar în 25 februarie urcă în premieră pe scena Teatrului spectacolul Gunoierul un text scris de Mimi Brănescu cunoscutul scenarist al serialului Las Fierbinți. Spectacolul este o supercomedie pusă în scenă de actorii Teatrului Become din Sibiu. Accesul va fi interzis celor care au sub 16 ani.

Etichete: turda teatru
abonare newsletter