monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Anunţ important pentru toţi şoferii. Zeci de taxe au fost ELIMINATE. Cât costă acum să obţii un permis de conducere

De la 1 februarie se modifică mai multe taxe privind obţinerea permiselor de conducere şi pentru înmatricularea autovehiculelor. Tot de la această dată se elimină şi timbru de mediu.

masini trafic

Potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Cluj, “date fiind prevederile Legii nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, începând cu data de 1 februarie 2017 se elimină următoarele taxe”:

 - Taxa examinare obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile A, A1, B, B1 şi B+E în cuantum de 6 lei
 - Taxă examinare obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile C, C1, Tr, D, D1, C+E, D+E, C1+E, D1+E, Tb, TV în cuantum de 28 lei
 - Taxă examinarea persoanelor cărora le-a fost anulat permisul de conducere, pentru categoriile cuprinse în permisul anulat, precum şi a persoanelor care au fost respinse de 3 ori la examenul pentru obţinerea aceleiaşi categorii a permisului de conducere, precum şi penru persoanele care nu au absolvit o şcoală de conducători de autovehicule, cu excepţia celor pentru categoriile B, B1, B+E în cuantum de 84 lei
 - Taxă înmatriculare permanent sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată de până la 3.500 kg inclusiv – în cuantum de 60 leiTaxă înmatriculare permanentă sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg – în cuantum de 145 lei
 - Taxă de autorizare provizorie a circulaţiei autovehiculelor şi remorcilor neînmatriculate permanent sau temporar – în cuantum de 9 lei
 - Taxă de autorizare a circulaţiei pentru probe a autovehiculelor şi remorcilor – în cuantum de 414 leiÎnregistrarea cererilor persoanelor fizice şi juridice privind furnizarea unor date din Registrul naţional de evidenţă a persoanelor, precum şi din Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi certificaelor de înmatriculare şi din registrele judeţene şi al municipiului Bucureşti de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare în cuantum de 5 lei
- Timbrul de mediu pentru autoturisme

În acest context, începând din data de 1 februarie 2017, taxele pentru eliberarea permiselor şi a taloanelor de înmatriculare vor fi următoarele:

 - Taxa pentru permis – 68 lei
 - Taxa pentru talon de înmatriculare – 37 lei
- Taxa de autorizare provizorie – 13 lei