monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Când a fost cel mai frig la Cluj în ultimii 50 de ani

Clujul a intrat în

Monitorul de Cluj face o trecere în revistă a celor mai reci temperaturi din ultimii 50 de ani la Cluj-Napoca pentru perioada în care ne aflăm, 5-15 ianuarie.

Cluj-Napoca a intrat sub spectrul gerului începând cu Crăciunul şi de atunci în doar trei zile s-au înregistrat temperaturi mai crescute de -10 grade Celsius. Zilele prelungite de ger nu îşi găsesc echivalent după  2000, însă în anii  ’60 au existat şi 18 zile consecutive cu temperaturi sub -15, arată specialiştii de la Centrul Meteorologic Transilvania Nord. 

„De la Crăciun încoace nu am mai atins pragul de 0 grade şi doar în 3 zile nu a fost ger (pragul de ger fiind de -10 grade Celsius, n.red.), în 2 dintre zile fiind -9, iar în cealaltă, -3. Din anii 2000 încoace perioadele înlănţuite de ger au fost mai rare, dar înainte am avut intervale geroase destul de lungi. În 1969 au fost 12 zile cu temperaturi sub -15, din care 10 zile cu -20. În 1963 au fost 18 temperaturi consecutive cu mai puţin de -15 grade, începând din 14 ianuarie şi până 1 februarie; în 13 din acele zile temperaturile au coborât sub -20, iar în 4 zile chiar sub -30”, a explicat Narcis Maier, şeful Serviciului de Prognoză de la Centrul Meteorologic Transilvania Nord din Cluj-Napoca.

Marţi dimineaţă, - 19 grade

Cea mai scăzută temperatură din Cluj-Napoca în această perioadă, 5-15 ianuarie 2017, s-a consemnat marţi dimineaţă, când termometrele au coborât în staţia meteo la -19 grade Celsius. Potrivit lui Maier, este posibil ca temperatura măsurată în staţiile meteo de la Cluj să nu corespundă perfect cu cea din centrul oraşului, unde poate fi puţin mai cald sau puţin mai frig (+/- 2-3 grade), având în vedere că staţia meteo este situată la o altitudine mai mare, circa 420 de metri, pe Cetăţuie, decât cea din zona centrală. De asemenea şi în staţiile meteo din extraurban temperatura poate să  difere cu 2-3 grade Celsius faţă de cea din interiorul oraşului, a explicat specialistul.

Când a mai fost la fel de frig

Potrivit cercetărilor meteorologului, o temperatură similară cu cea de -19 înregistrată în zorii zilei de marţi, 11 ianuarie 2017, a fost consemnată în aceeaşi perioadă, 5-15 ianuarie, la Cluj-Napoca doar în 1990, când termometrele au indicat pe 7 ianuarie -18,9 grade Celsius. Narcis Maier a făcut o trecere în revistă pentru Monitorul de Cluj a celor mai friguroase temperaturi din 1961 (când s-a deschis centrul meteo de la Cluj-Napoca) încoace:  -25, 8 grade pe 13 ianuarie 1985, -22,5 în 11 ianuarie 1982, – 21,4 pe 9 ianuarie 1981. La mijloc de ianuarie 1981 a existat o sarabandă de temperaturi sub -20: -20,4 pe 12 ianuarie, - 25,7 pe 15 ianuarie, -19,6 în 6 ianuarie, -20,4 la 13 ianuarie. În 1964 s-au înregistrat -24,9 grade Celsius pe 10 ianuarie şi -25 de grade în 11 ianuarie, iar în 13 zile din a doua parte a lui ianuarie 1963 au fost temperaturi sub -20 de grade, în timp ce în 4 dintre acestea gradaţia termometrelor a coborât sub -30 de grade. Cea mai scăzută temperatură identificată de şeful Serviciului Prognoză de la Centrul Meteo Transilvania Nord într-o lună de ianuarie începând cu 1961 s-a consemnat pe 23 ianuarie 1963, atunci când au fost -34,2 grade) la Cluj-Napoca.

Cum menţine Clujul frigul

Specialistul a oferit şi o posibilă explicaţie pentru care la Cluj-Napoca frigul poate persista mai mult timp: „Aerul rece are ‘prostul obicei’ să fie un pic mai greu decât cel cald şi se canalizează în zonele joase, depresionare, cum este şi cazul oraşului Cluj-Napoca. Dacă nu este un curent potrivit care să îl ridice, rămâne jos şi persistă”, a explicat Narcis Maier. El a mai menţionat că un alt factor care permite prelungirea frigului sau coborârea temperaturii foarte jos este grosimea statul de zăpadă, acesta fiind contextul în care cu un strat de 15-20 cm la Târgu-Lăpuş, în judeţul Maramureş, s-au consemnat -26 de grade. Pe de altă parte meteorologul a explicat că „pârâitul zăpezii” nu este întotdeauna cel mai fidel indicator al scăderii vertiginoase a temperaturii. „Acest fenomen ţine şi de umiditatea solului, dar şi de consistenţa zăpezii depuse. Când este zăpadă din aceea care nici nu se prinde pentru bulgări, nu ‘pârâie’”, a explicat Maier.

Cod de polei la Cluj

Judeţul Cluj se află de astăzi dimineaţă de la ora 5 până mâine la ora 12 sub cod galben de „depuneri de polei, precipitaţii mixte moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi ninsori viscolite la munte”, conform unei avertizări meteorologice emise ieri de Administraţia Naţională de Meteorologie. „Vineri vremea va continua să se încălzească astfel că aceste ninsori se vor transforma treptat în lapoviţă şi ploaie, ce va duce la formarea poleiului. În prima parte a zilei de sâmbătă, vom mai avea precipitaţii  mixte şi polei, iar treptat se vor transforma din nou în  ninsoare. Va fi practic un ‘pasaj’ de două zile în care cresc condiţiile de formare a poleiului”, a explicat Narcis Maier.