Actualitate

Cum a fost sărbătorit Anul Nou în lume. Spectacol de artificii impresionant la Londra VIDEO

Marea Britanie şi Portugalia sunt ultimele ţări europene în care a ajuns anul 2017. Metropola londoneză a impresionat cu un spectacol coregrafic grandios, în care 12 mii de artificii au luminat cerul.

Reprezentaţia de lumină organizată pe malul Tamisei a durat aproape 10 minute şi a fost dedicată memoriei vedetelor care au murit în 2017, transmite Digi24.ro.

Primarul Londrei, Sadiq Khan, consideră că este cel mai bun foc de artificii organizat vreodată în capitala britanică, iar municipalitatea a vândut 110 mii de bilete celor dornici să vadă festivităţile cât mai de aproape, spectacolul de lumini fiind vizibil din toate colţurile metropolei.


Celebrările vor să transmită un mesaj clar şi anume că metropola britanică e în continuare un oraş deschis şi primitor pentru toată lumea şi asta chiar în ciuda Brexit-ului, a adăugat primarul Londrei, potrivit sursei citate.

La Berlin au fost organizate o serie de concerte şi un joc de artificii, la poarta Braandenburg, menite să facă uitat pentru o clipă incidentul terorist din piaţa de Crăciun, transmite agenţia Mediafax. Conform aceleiaşi surse, bulevardul Champs-Elysees din Paris a găzduit aproximativ 500.000 de oameni care au sărbătorit anul nou, Arcul de Triumf fiind iluminat în zeci de feluri, fiind proiectat mesajul "Bine aţi venit!" în limbile pământului.


Intrarea în 2017 a fost marcată la Moscova cu focuri de artificii care au luminat toată capitala rusă, în Piața Roșie fiind programate cele mai importante festivităţi naţionale, în condiţiile în care ţara se întinde pe nouă fusuri orare. Faimoasa plajă Copacabana din Brazilia a fost gazda un foc de artifii impresionant, iar în Grecia artificiile au explodat deasupra templului Parthenon de pe Acropolis.

Noul an a fost întâmpinat în mod grandios la Dubai, în Emiratele Arabe Unite, la clădirea Burj Khalifa, cea mai înaltă din lume fiind programată şi în acest an unul dintre cele mai spectaculoase focuri de artificii în noaptea dintre ani fiind lansate.


Exploziile multicolore au fost duse la rang de artă în Dubai care doi ani la rând a organizat festivităţi demne de Cartea Recordurilor, notează Digi24.ro, artificii fiind lansate de pe aproape toţi zgârie-norii din oraş.

Căderea bilei uriașe din Times Square marchează trecerea în 2017 a New Yorkului şi sute de mii de oameni adunat în centrul metropolei americane să urmărească acest eveniment care datează de mai bine de 100 de ani, notează sursa citată, manifestarea fiind urmărită de sute de milioane de oameni la televizor. Suprafaţa sferei este acoperită cu aproape 2700 de plăci triunghiulare de cristal, iluminate de peste 32 de mii de LED-uri colorate. Cântăreaţa Mariah Carey a susţinut un concert cu această ocazie.


Anul Nou 2017 a fost marcat de măsuri de securitate fără precedent în centrul metropolei americane, 7000 de poliţişti fiind desfăşuraţi pe străzi pentru a asigura ordinea şi pentru a preveni orice incident. Times Square a fost înconjurată cu un cordon de siguranţă format din 65 de basculante pline cu nisip, pentru a bloca accesul vehiculelor în zonele unde sunt strânşi oamenii. Autorităţile din 

New York au vrut să evite situaţii tragice, ca la Nisa şi Berlin, unde vehicule conduse de terorişti au intrat în mulţime.
Cel mai faimos locuitor al New York-ului, preşedintele ales Donald Trump, nu a fost în oraş de Anul Nou, sărbătorind trecerea dintre ani în Florida.

abonare newsletter