monitorulcj.ro Menu

Actualitate

UPDATE: Un jucător de la CFR Cluj, implicat într-un grav accident de circulaţie. Cum s-a produs evenimentul rutier

Răzvan Horj a fost implicat duminică seară într-un grav accident de circulaţie. Fundaşul CFR Cluj a intrat cu maşina într-un automobil marca Matiz şi apoi a lovit o fetiţă, care se afla pe marginea drumului.

Sursa foto: romaniatv.net

UPDATE:

Potrivit poliţiştilor, în urma impactului patru persoane au fost rănite. Autoturismul fotbalistului a pătruns pe contrasens într-o curbă şi a izbit o maşină care circula regulamentar, după care a ricoşat pe marginea drumului acolo unde a lovit două persoane, dar şi într-un alt autovehicul care venea din sens opus.

„Ieri după-amiază, la ora 17:30, Poliţia a fost sesizată că pe DJ 185 a avut loc un accident de circulaţie soldat cu rănirea a patru persoane. Cercetările efectuate de poliţişti au stabilit că un tânăr de 21 de ani, domiciliat în Moisei, aflat la volanul unui autoturism, nu a adaptat viteza la condiţiile unui carosabil umed şi într-o curbă la dreapta a pătruns pe contrasens. Astfel, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un sighetean în vârstă de 24 de ani, pe care l-a proiectat într-o grădină. Apoi, a accidentat o femeie de 58 de ani şi o fetiţă de 12 ani din Văleni, care se deplasau în calitate de pietoni, şi a acroşat un alt autoturism care circula din sens opus. În urma impactului, patru persoane au suferit leziuni corporale, şoferul din Sighetu Marmaţiei şi o pasageră în maşina condusă de acesta, femeia şi fetiţa din Văleni, toate fiind transportate la spital”, a declarat, pentru CJSport.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş.

Niciun şofer din cei trei implicaţi în accident neaflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Răzvan Horj se va alege cu dosar penal pentru vătămare corporală, cercetările poliţiştilor fiind încă în desfăşurare.

Potrivit gsp.ro, fata a ajuns la spital, însă viața nu i-a fost pusă în pericol. Site-ul vasiledale.ro susţine că Horj a refuzat testul cu aparatul etilotest, dar jucătorul neagă: ”Am fost testat cu aparatul etilotest rezultatul inregistrat fiind zero. Acum sunt la spital pentru probele de sange. Am colaborat si voi colabora cu politia”, a declarat jucătorul pentru sursa citată. Fundaşul lui CFR Cluj (foto galerie) ar fi scăpat nevătămat din acest accident.

Horj a împlinit sâmbătă 21 de ani.