Actualitate

La Cluj sunt secții de votare în casele oamenilor, în clădiri parohiale și în magazine

Printre cele 656 de secţii de votare din judeţul Cluj care şi-au deschis porţile în dimineața aceasta sunt şi unele amenajate în gospodăriile oamenilor, în magazine săteşti, dar şi într-o casă parohială.

Dintre secţiile amenajate în gospodăriile oamenilor, patru secţii de votare funcţionează în sate din comuna Iara, iar câte una în secţii din sate ale comunelor Băişoara şi Tritenii de Jos, potrivit agerpres.ro 

Alte secţii de votare au fost deschise în magazine, în comuna Ciurila o secţie a fost deschisă într-o clădire a Parohiei Ortodoxe, iar în comuna Mica, în clădirile unei foste CAP. 

În total, în judeţ sunt aşteptate la urne 604.430 de persoane, care îi vor alege pe cei zece deputaţi şi patru senatori ai Clujului. 

abonare newsletter