monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Bicicliştii clujeni vor o lege doar a lor

Peste 40 de organizaţii au aderat la un demers legislativ lansat de un grup de asociaţii ale bicicliştilor privind adoptarea „Legii bicicletei”, act normativ care ar urma să promoveze utilizarea respectivului vehicul în rândul populaţiei.

pista bicicleta

“Propunerea lansată public în 28 noiembrie de un grup de organizaţii ale bicicliştilor la adresa viitorilor parlamentari, de a se implica în adoptarea «legii bicicletei», are un sprijin public tot mai larg. Au aderat între timp peste 40 de alte ONG-uri la acest demers, iar o serie de candidaţi din diverse partide şi diverse judeţe au anunţat oficial că susţin iniţiativa. Zilnic sosesc noi adeziuni. Legea va stabili principii şi va conţine măsuri adecvate de promovare a utilizării bicicletei, pe mai multe planuri, în principal legislativ şi instituţional, într-un mod coerent şi integrat, pentru că abordarea cu paşi mici şi disparaţi de până acum s-a dovedit ineficientă”, se arată într-un comunicat transmis vineri de Clubul de cicloturism Napoca.

Potrivit viitoarei legi, promovarea utilizării bicicletei va fi declarată obiectiv de interes public şi se vor aduce modificări legislaţiei rutiere, urbanistice, fiscale şi din alte câteva domenii.

„Propunerea de act normativ va prevedea şi adoptarea unei strategii naţionale şi a unui masterplan în acest sens. Vor fi create elemente instituţionale la nivelul autorităţilor centrale şi locale care să permită coordonarea între autorităţi şi adecvata interfaţă cu comunitatea, atât în elaborarea măsurilor cât şi în punerea lor în practică. (...) Iniţiatorii doresc ca un număr cât mai mare dintre viitorii parlamentari care vor fi aleşi în 11 decembrie 2016, şi pe cât posibil din tot spectrul politic, să îşi declare sprijinul pentru ideea adoptării unei asemenea legi”, se mai arată în comunicat.