monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Banii clujenilor, irosiţi în continuare pe Centrul de Deşeuri. CJ plăteşte 56.000 de euro pentru paza unui teren care nu serveşte niciunui scop

Lună de lună, Centrul de Deşeuri, faimoasa investiţie pusă pe butuci de incompetenţii din Consiliul Judeţean Cluj, înghite tot mai mulţi bani. Ultima găselniţă pentru a se mai sifona nişte bani din bugetul instituţiei este organizarea unei licitaţii pentru asigurarea pazei obiectivului.

Centrul de Deseuri

Înainte de mini vacanţa de 1 Decembrie, funcţionarii harnici din Consiliul Judeţean au postat un anunţ privind achiziţia directă a unor servicii prin care să se realizeze asigurarea pazei, protecţia şi supravegherea amplasamentului viitorului Centru de Deşeuri.

Vorbim de un contract în valoare de 255.304 lei fără TVA (peste 56.000 de euro),bani proveniţi din bugetul Consiliului Judeţean.

Potrivit caietului de sarcini, Consiliul Judeţean doreşte asigurarea pazei Centrului de Management Integrat al Deşeurilor “care necesită patru posturi permanente de pază, 24 de ore din 24”.

“Prestarea serviciilor pentru asigurarea pazei şi protecţiei amplasamentului de investiţii se va derula pe o perioadă de maxim 6 luni. Contractul de servicii se va rezilia de drept când Asocierea Kranz Eurocenter SRL-Institutul de Studii şi Proiectări Energetice va prelua amplasamentul în vederea executării contractului de lucrări. Perimetrul obiectivului pentru care se impune realizarea pazei este în suprafaţă de 14,30 hectare, format din zona tehnică (staţia de sortare, staţia de tratare mecano-biologică) şi zona de depozitare (celula de depozitare în suprafaţă de circa 8,30 hectare) şi platforma administrativă”, se arată în caietul de sarcini.

Paznicii vor trebui să ia  măsuri împotriva furturilor şi distrugerilor bunurilor (utilaje, construcţii), dar şi împotriva incendiilor în perimetrul Centrului de Deşeuri.

În luna august, consilierii judeţeni au decis să meargă mai departe cu construirea Centrului de Deşeuri în ciuda faptului că valoarea acestuia a crescut cu peste 22 milioane de euro şi judeţul trebuie să returneze 15,5 milioane de euro cheltuieli neeligibile plus lucrări executate neconforme şi în ciuda declaraţiilor lui Tişe care s-a arătat dispus să renunţe la acest proiect pe care îl consideră “compromis în totalitate”.

În luna octombrie, obiectivul a mai înghiţit alţi 150.000 de euro pentru alimentarea cu energie electrică.

În luna noiembrie a fost semnat contractul pentru continuarea lucrărilor la Centrul de Deşeuri cu cu asocierea Kranz Eurocenter SRL- Institutul de Studii şi Proiectări Energetice (IPSE). Termenul de realizare este de 14 luni, iar valoarea contractului se ridică la aproximativ 24 milioane de euro. Alin Tişe a spus că firma Kranz Eurocenter se va ocupa doar de finalizarea primei celule, care va costa 24 milioane de euro, celula a doua fiind înlocuită cu un incinerator de deşeuri.

Kranz Eurocenter este o firmă controversată, iar patronul acesteia este un apropiat al democrat-liberalilor. Firma a intrat în urmă cu doi ani în atenţia procurorilor anticorupţie. În 2014, firma controlată de Corin Boian, apropiat al fostei guvernări PDL, a fost anchetată de procurorii DNA într-un dosar de evaziune fiscală.