monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Fenomenul Colectiv schimbă atitudini la Cluj: „Am ‘explodat’ când mi s-a întâmplat mie” FOTO

Tânăra care a scăpat teafără dintr-o căzătură cu taxiul în râul Someş, care se putea sfârşi tragic, a povestit pentru Monitorul de Cluj teribila experienţă, în care tatăl ei a fost mai rapid decât medicii.

Anca a revenit, alături Monitorul de Cluj, în locul de unde taxi-ul în care se afla a plonjat în Someş. FOTO Ovidiu Cornea

Anca Grovu (20 de ani) a trecut în urmă cu zece zile printr-o experienţă răvăşitoare, după ce taxiul care trebuia să o ducă acasă a „plonjat” în râul Someş. Accidentul, sfârşit fericit în acest caz, i-a scos clujencei la iveală puteri nebănuite – tânăra l-a ajutat şi pe şoferul taxiului să iasă din maşină – dar a determinat-o în acelaşi timp să îşi exprime indignarea, după ce niciun echipaj medical nu a ajuns la faţa locului, în 20 de minute.

Suntem la un an după evenimentul cumplit din clubul bucureştean Colectiv, unde 64 de destine s-au frânt. Tineri din toată ţara şi Europa s-au gândit atunci că între cei care s-au stins se puteau număra şi ei. Mii de oameni, în majoritate covârşitoare tineri, au mărşăluit apoi pe străzile din Bucureşti, Cluj şi alte oraşe, blamând pe faţă corupţia, iar Guvernul de la acea vreme a picat. Fenomenul Colectiv  a fost urmat de ample dezvăluiri ale presei legate de sistemul medical, iar românii au învăţat că este vremea însănătoşirii unui întreg sistem.

„Am 'explodat'”

Civismul alimentat de fenomenul Colectiv a inspirat-o (fie şi inconştient) şi pe  Anca Grovu (20 de ani) să ia atitudine şi să îşi manifeste indignarea – pe pagina de Facebook – vizavi de lipsa de reacţie a autorităţilor în accidentul în care a fost implicată. „Merg și eu destul de des în cluburi şi oricine, ori eu sau prietenii mei puteam să fim acolo (la Colectiv, n.red.). S-a întâmplat în Bucureşti, dar şi în capitală am mers de multe ori şi aș fi putut fi și eu în acel loc. Am rezonat foarte mult cu ce s-a întâmplat şi cu tot ce a urmat, dar nu am fost pusă într-o asemenea situaţie. O mică parte din tot scandalul şi frustrarea care au urmat atunci le-am simţit şi eu de această dată, pe pielea mea; nu m-aş fi gândit că la niciun an o s-o păţesc şi eu, mai ales că şi acolo s-a vorbit de ambulanţe, de sistem. Fiecare lucru pe care l-am văzut la televizor de atunci mi-a lăsat ceva în suflet, dar ‘am explodat’ când mi s-a întâmplat chiar mie”, a povestit tânăra pentru Monitorul de Cluj.

Reacţii în lanţ în online

Postarea tinerei a atras sute de like-uri şi zeci de comentarii. „Nu mai este vorba aici de mine, ci de alţii care pot păţi ceva asemănător, dar să nu fie la fel de norocoşi;sunt preocupată ca altădată când se întâmplă aşa ceva, cei care trebuie să fie la faţa locului, să o facă”, sintetizează Anca. Sub titulatura „Indiferența autorităților pe propria-mi piele/ accident 22.10.2016”, ea a relatat în mediul virtual accidentul, încheind într-o notă de indignare: „Cum e posibil să nu vină o ambulanţă, în condiţiile în care A FOST RAPORTAT LA 112 UN ACCIDENT CU O MAŞINĂ CĂZUTĂ ÎN SOMEŞ? Noi am avut noroc că am supravieţuit unui asemenea accident fără răni grave, dar cu toate acestea şocul, frigul şi apa rece puteau să-şi lase o amprentă gravă asupra noastră, nemaivorbind de loviturile de la cap si corp. I-A PASAT CUIVA?! Concluzia? Romania chiar nu s-a schimbat! În acel moment de tensiune, am simţit cum nimănui nu-i pasă de vieţile noastre. A fost cu siguranţă o adevarată minune şi mult noroc. Schimbând însă scenariul, putea fi o tragedie”, a concluzionat tânăra. „Am mai citit despre tot felul de cazuri, dar este altfel când îl trăieşti pe propria piele. Vreau să locuiesc într-o țară în care nu trebuie să fiu propriul erou din filmul de groază. Am o prietenă care locuiește în străinătate și care se întristează când vede modul în care funcționează adeseori sistemul medical.  Trebuie să schimbăm asta, dacă nu sunt suficienţi oameni la SMURD, la pompieri, să investească şi să îmbunăţească serviciile. Ei sunt cei care trebuie să ne salveze”, a adăugat ea, pentru Monitorul.

A ajutat şoferul

Anca a revenit la locul accidentului, alături de reporterul Monitorul de Cluj, remomorând apoi cele întâmplate. „Veneam de la mini-Untold, din Sala Polivalentă, prietenii au mai rămas. Şoferul taxi-ului în care am urcat a zis că vroia să meargă acasă, dar târziu fiind, m-a văzut afară şi a zis să mai facă o cursă. A virat brusc la un moment dat, am lovit un stâlp şi am aterizat în Someş, iar maşina s-a răsturnat. Din faţă am fost proiectaţi pe locurile din spate; am încercat să deschid uşile, dar s-au blocat. Maşina a început să se umple de apă, îmi ajunsese până la gât înainte să reuşesc să ies. Am spart cu pantoful geamul de pe partea mea, crăpat deja şi am ieşit, pregătită să înot. Am văzut mirată că taximetristul stătea încă înăunru, a fost foarte panicat. I-am întins mâna şi a ieşit şi el, după care am urcat pe maşină și apoi am păşit pe mal”, a rememorat tânăra de 21 de ani.

„Nu m-am despărţit de telefon”

Anca a dezvăluit că telefonul pe care l-a ţinut în permanenţă în mână după ieşirea de la Polivalentă a ajutat-o în „operaţiunile” din interiorul maşinii în curs de scufundare. „M-a ajutat foarte mult, am putut să luminez şi să văd ce fac”, a povestit tânăra, studentă la Facultatea de Business a UBB-ului. A rămas descumpănită de lipsa de reacţie a autorităţilor, după apelul la 112, făcut de un martor sosit la faţa locului. „Persoana respectivă relata de pe mal ceea ce se întâmplă, parcă era un film. Sincer eu nu mai ţin minte dacă m-a întrebat dacă am nevoie sau nu de ambulanţă. Eram udă leoarcă, aproape nu îmi mai simţeam corpul la cât îmi era de frig. După ce am urcat pe mal mi-am sunat un prieten, care a apelat şi el 112 dar şi pe tatăl meu, care, atunci când a ajuns maşina de poliţie la noi, sosea şi el”, a relatat Anca.   

Indignare

La zece zile de la accident, Anca vorbeşte suficient de detaşat, iar traumele ei nu sunt vizibile. Poate asta a făcut-o şi în zorii zilei de sâmbătă, la 5.30, să refuze propunerea poliţistului sosit la accident de a solicita o ambulanţă, singura întrebare pe această temă de care îşi aduce aminte. Trecuseră însă 20 de minute, fără ca nicio ambulanţă să apară, în condiţiile în care la 112 s-a sunat prima dată imediat după producerea accidentului. „Când apare un astfel de apel, cu maşină căzută în Someş, mi se părea normal să vină din start cineva, era de datoria lor să vadă la faţa locului ce se întâmplă. Sunt contrariată şi de faptul că un necunoscut (martorul care a sunat, n.red.) poate să îmi hotărască oarecum viaţa”, a subliniat Anca. Rezultatul apelurilor la numărul de urgenţă a fost sosirea unui echipaj de poliţie, atunci când deja şi tatăl fetei şi-a făcut apariţia: „Am mers acasă, am făcut o baie fierbinte şi abia atunci am început să mă dezmorţesc, să realizez că fusesem rănită, cu sânge, la mână, că am ditamai vânătaia la picior şi am mers atunci la UPU, unde am stat circa 6 ore, ca evaluarea să fie completă, inclusiv la cap”, a povestit ea.

Consiliată de un psiholog

Tânăra a efectuat după trei zile și un consult neurologic de specialitate, care nu a descoperit din fericire probleme majore, consemnând în schimb un „episod de amnezie posttraumatică, pierdere de cunoştinţă postcomoţie cerebrală”. În schimb ea s-a ales cu o pneumonie zdravănă. Pentru că există şi răni care nu se văd, Anca a dat curs propunerii unui psiholog, femeie, care s-a oferit să o ajute din acest punct de vedere, după ce a aflat de experienţa prin care a trecut. Efectele psihologice ale accidentului şi-au făcut de altfel simţită prezenţa la cel mai scurt timp. „Chiar urma să am prima oră pentru şcoala de şoferi, dar acum o să mai aştept”, a povestit tânăra. 

„Nu s-a cerut ambulanţă”

Chiar dacă admite că ar fi fost mult mai bine ca echipele de salvare, pompieri şi medici să fie prezente la faţa locului, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului (ISU) Cluj, Andrei Biriş, a subliniat că prin apelurile la 112 nu s-au cerut ambulanţă. „S-a transmis la 112 că o maşină a ajuns în Someş, că sunt două persoane, care au ieşit din autoturism, după care mai mulţi operatori (de la Poliţie, Ambulanţă, SMURD, care lucrează integrat prin intermediul numărului de urgenţă, n.red.) au întrebat dacă este nevoie de ambulanţă şi ni s-a răspuns, de către mai mulţi oameni prezenţi acolo, că nu. Este foarte important de ştiut de către un martor, fie el simplu trecător, că este esențial să poată oferi minimele informaţii care i se cer de către operator, care nu întreabă să se afle în treabă, ci pentru a fi operativ şi a obţine informaţii clare. Cu câteva zile înainte, când o altă maşină, în care se aflau două tinere, a căzut în Someş, s-a răspuns, s-a întrebat şi în 7 minute echipajele noastre au fost acolo”, a explicat Andrei Biriş.

Limitare de viteză

După ce la doar o săptămână distanţă două maşini au ajuns în Someş, în zona curbei de pe Splaiul Independenţei, în dreptul Cluj Arena, poliţiştii au montat un limitator de viteză, de 30km/h. Ulterior au efectuat controale în trafic pe artera respectivă şi într-o singură zi au aplicat 46 de amenzi, dintre care 30 pentru depăşirea vitezei legale. În 2016 au avut loc 6 accidente pe Splaiul Independenţei, iar începând cu 2012 6 evenimente rutiere s-au soldat cu plonjarea unui autoturism în Someş, conform ziardecluj.ro. Pe şoseaua aminită circulă şi tramvaiul, iar pe vreme ploioasă sau ninsoare șinele umede le pot pune, teoretic, probleme conducătorilor auto. "Șoferul mi-a zis că a încercat să evite un autoturism care ar fi venit foarte aproape, apoi a derapat pe şinele de tramvai, altfel s-ar fi redresat probabil. Am intrat în nişte garduri de lângă Cluj Arena, apoi într-un stâlp, de care nici nu am ştiut iniţial că ne-am ciocnit, după care ne-am trezit în Someș", conchide, mirată și acum de cele întâmplate, tânăra.