monitorulcj.ro Menu

Actualitate

O clujeancă în mijlocul exploziilor din Germania

Sunt mai multe victime și dispăruți, după ce s-au produs explozii la două uzine chimice din Germania deținute de compania BASF, cel mai mare producător de produse chimice din lume.

Două explozii au avut loc ieri în Germania la o companie de produse chimice.Sursa foto: www.dw.com.

BASF a anunțat că luni, la ora locală 11:30 (12:30, ora România) s-a produs o explozie, urmată de un incendiu, în timpul unor lucrări la conducte care se efectuau la uzina din Ludwigshafen, orașul unde BASF își are și sediul.  

Editorul Monitorul de Cluj, Bianca Preda, prezentă la faţa locului, a povestit care a fost atmosfera în Germania imediat după cele două explozii.

„Am revenit din Frankfurt şi explozia a avut loc la 10 kilometri de casa în care locuiesc acum. Toată lumea este baricadată în casă, se vede fumul de pe geam şi nu ai voie să ieşi afară. Noi, cei care locuim în această casă, suntem bine. Este plin de salvări şi de maşini ale poliţiştilor. În zona în care locuiesc, în Frankenthal, nu este nimeni pe stradă şi toate geamurile sunt închise. Persoanele la care stau mi-au spus că vântul nu bate înspre acest sat şi noi suntem mai feriţi decât restul lumii. Cu toate acestea, nimeni nu iese din casă, geamurile şi uşile sunt închise, iar toată lumea este cu ochii în televizoare”, a relatat Bianca Preda.

Un nor gros de fum pe cer

Conducerea BASF a anunţat că 14 unități de producție din zona platformei de la Ludwigshafen au fost închise, ca măsură de precauție. Cel puţin o persoană a murit şi alte şase au fost rănite, în timp ce şase muncitori sunt daţi dispăruţi, potrivit unui bilanţ al autorităţilor. 

Această explozie se produsese la ora locală 8:30. În fabrica de la Lampertheim se fac aditivi pentru materiale plastice. Pentru explozia care a avut loc în Ludwigshafen nu se cunosc deocamdată cauzele. În orice caz, activitatea din ambele fabrici a fost oprită.

Un nor gros de fum a acoperit zona, dar conducerea BASF a anunţat că acesta nu este toxic. Totuşi, persoanele care locuiesc în apropierea fabricii au fost sfătuite să ţină ferestrele şi uşile închise. Chiar şi aşa, unii locuitori au acuzat probleme respiratorii.

Cu ce se ocupă compania BASF?

BASF este cea mai extinsă companie de produse chimice din lume. Are peste o sută de mii de angajaţi, în circa 80 de țări. Complexul BASF din Ludwigshafen, situat la circa 80 de kilometri sud de Frankfurt, este cea mai mare uzină chimică. Se întinde pe 10 kilometri pătrați și are 39.000 de angajați.