monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujeanul care-i mută pe fermieri în mediul online - FOTO

Un clujean a creat o aplicaţie ce le permite fermierilor, transportatorilor şi comercianţilor de cereale să descopere în timp real cele mai bune tarife din piaţă.

Sursa foto: Matthias Ripp/ Flickr.com

În acest fel un fermier dacă vrea să-şi transporte cerealele din punctul A în punctul B lansează o licitaţie, transportatorii îşi prezintă ofertele, iar fermierul alege preţul cel mai convenabil.

De asemenea, transportatorii vor fi scutiţi de curse “goale”, pentru că sistemul îi avertizează de fiecare dată când pe traseul lor se află un potenţial client.

Aplicaţia KropApp a fost dezvoltată de clujeanul Alin Stanciu în colaborare cu Bogdan Popescu.

Ce pot face utilizatorii?

“Deocamdată suntem la versiunea 1/3. În această versiune platforma funcţionează ca o platformă de licitaţii în care fermierii pot să-şi plaseze comenzile, în funcţie de nevoile specifice (locaţie încărcare/descărcare, numar de maşini, tip produs transportat, etc), iar transportatorii pot să liciteze pentru a câştiga respectiva licitaţie. Expunerea comenzii prin platforma noastră către un număr mare de transportatori asigură fermierilor un tarif competitiv pentru transport. În acelaşi timp transportatorii vor putea să-şi optimizeze traseele şi, implicit, să reducă din numarul de curse de întoarcere pe «gol». Pe lângă platforma online există şi aplicaţia mobilă, astfel încât accesul la informaţia din piaţă să fie imediat. Un alt aspect important al aplicaţiei e partea de alerte, de exemplu, de câte ori un fermier lansează o solicitare de transport pentru o zonă pe care transportatorul o acoperă, acesta din urmă va fi notificat de către aplicaţie că are un potenţial client. În versiunea 2, din primavară, aplicaţia va urmări traseul în timp real al maşinii, va optimiza timpii de aşteptare la încărcare şi descărcare şi va trimite online datele referitoare la transport celor două părţi contractante”, a spus Alin Stanciu, cofondatorul aplicaţiei.

Atât comenzile clienţilor, cât şi tarifele oferite de transportatori sunt actualizate în timp real, tarife care pot fi modificate în funcţie de dorinţa ofertantului.

Este acest sistem unul unic in Romania?

Potrivit dezvoltatorilor, un astfel de sistem ar fi unic pe piaţa din România.

“Cred că este unic, în cercetarea pe care am făcut-o, atât în România, cât şi în afară, noi n-am găsit ceva similar. Există multe platforme online care intermediază transporturi, însă sunt de tip-ul anunţ. În final, părţile vorbesc la telefon sau pe un formular din site şi se înţeleg asupra detaliilor. Platforma noastră e un sistem integrat de bidding în care legătura între părţi se face doar în momentul în care tranzacţia a fost încheiată şi agreata de ambele părţi. Tot în versiunea 2 vom implementa şi un sistem de evaluare al utilizatorilor, astfel încât fermierii şi transportatorii care oferă servicii bune să fie mai vizibili”, a conchis clujeanul Alin Stanciu.

De unde le-a venit ideea?

Bogdan Popescu are experienţă în agricultură şi logistică, iar Alin Stanciu are cunoştinţe din industria online. Astfel, cei doi n-au stat mult pe gânduri, şi-au unit cunoştinţele şi a rezultat aplicaţia recent lansată. Cei doi speră ca în primul an de la lansare 10% din totalul transporturilor din domeniu să fie efectuate prin intermediul aplicaţiei lor.

Cine este clujeanul Alin Stanciu?

Alin Stanciu este din Cluj-Napoca şi a învăţat la Liceul de Informatică “Tiberiu Popoviciu” Cluj-Napoca. A absolivit Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnolgia Informaţiei la UTCN şi are o diplomă de master în bussiness obţinută la The Open University.