Actualitate

Scriitorul Gabriel Liiceanu, atac la rectorul UBB Ioan Aurel Pop: A acoperit plagiatul lui Ponta, revoltător

Scriitorul Gabriel Liiceanu critică prezenţa rectorului Ioan Aurel Pop printre membrii Comisiei prezidenţiale pentru proiectul de ţară, argumentând că acesta ''a acoperit furtul lui Ponta, l-a tăinuit, i-a şters urmele'', cu referire la plagiatul fostului premier.

sursa foto: www.ziuaconstanta.ro sursa foto: www.ziuaconstanta.ro

''Avem aşadar parte de cele mai inimaginabile lucruri din lume. Mereu şi mereu altele. Nici nu prididim să ne mirăm îndeajuns de unele, că altele vin şi le iau locul. Sunt atât de multe, că unele trec aproape neobservate. Ca de-o pildă acesta. Administraţia Prezidenţială şi-a propus să facă 'un proiect de ţară' care să arate 'unde vrem să îşi găsească România locul în UE'. (Vezi Doamne, pe fundalul celor amintite, e greu de aflat ce-i lipseşte şi ce-i trebuie României.) Şi, în vederea realizării proiectului, s-a alcătuit o comisie (cum altfel?) alcătuită din cei presupuşi a fi calificaţi pentru această sarcină măreaţă. În centrul proiectului, după cum a anunţat recent Preşedintele ţării, se află 'România educată': «România educată e calea spre viitorul României. Fără o generaţie educată nu se poate construi viitorul», a spus el'', a scris Liiceanu pe platforma contributos.ro.

El se opreşte asupra lui Ioan Aurel Pop, ''oficial profesor, rector şi academician, reamintind că acesta a fost membru în Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) care a certificat plagiatul lui Ponta. Mai mult decât atâta, scriitorul subliniază că ''a acoperit furtul lui Ponta, l-a tăinuit, i-a şters urmele''.


''Culmea ironiei este că, în 2016, după ce a fost ales (la propunerea Academiei!) preşedinte al CNATDCU, cauţionatorul furtului de titlu doctoral a declarat: «Alegerea mea în funcţia de preşedinte al CNATDCU reprezintă o continuare a asumării unor responsabilităţi în spaţiul public. Întreaga mea activitate profesională, fie că am predat istorie unor minţi tinere, fie că am condus cea mai mare universitate din Romania, s-a bazat pe asumarea deplină a rolului pe care l-am avut. Am încercat să mă pun, cu onoare şi demnitate, în slujba oamenilor». Într-adevăr, în 2012, Ioan Aurel Pop «şi-a asumat deplin rolul pe care l-a avut». «Cu onoare şi demnitate», acoperind furtul lui Victor Ponta, «s-a pus în slujba oamenilor». Pesemne că tot graţie «onoarei şi demnităţii» sale, el a fost ales acum de către Preşedintele ţării să facă parte din Proiectul al cărui nucleu dur e «România educată», «calea spre viitor a României»'', conchide Liiceanu.

Comisia prezidenţială pentru proiectul de ţară a fost constituită, din acest for urmând să facă parte personalităţi, câte doi reprezentanţi din partea fiecărui partid parlamentar, un reprezentant al Guvernului, activitatea comisiei urmând să fie coordonată de doi consilierii prezidenţiali.


Lucian Croitoru şi Valentin Lazea din BNR, sociologul Dan Dungaciu, Vasile Puşcaş, Cristian Pârvulescu, fostul consilier prezidenţial Iulian Chifu şi Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai sunt printre personalităţile care fac parte din comisia prezidenţială pentru proiectul de ţară.

abonare newsletter