monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Noul şef al IPJ Cluj nu mai vrea evadări spectaculoase: “Este scopul meu principal”

Adrian Ciprian Miron a venit cu forţe proaspete la şefia Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj şi promite că în mandatul său nu vor mai avea loc evadări. Sub fosta conducere, nu mai puţin de şase infractori periculoşi au evadat din arestul IPJ Cluj în decurs de un an şi jumătate.

Începând din 31 august, ca urmare a pensionarii la cerere a comandantului Tudor Grindean, Ciprian Miron conduce Inspectoratul Judeţean de Poliţie Cluj, cel puţin până la sfârşitul lunii ianuarie a anului viitor. Noul comandant a explicat cum a fost posibilă ultima evadare din arestul Inspectoratului şi a promis că pe viitor acest gen de evenimente nu vor mai fi posibile.

“Ultima evadare cel puţin, cea care a avut loc în luna august, nu s-a datorat ineficeneţei măsurilor de securitate şi măsurilor de siguranţă. A fost pur şi siplu o neglijenţă a colegilor noştri de care a profitat persoana în cauză. Nu cred că o să mai avem evadări din arestul IPJ Cluj, cel puţin acesta este unul dintre scopurile mele principale”, a declarat Adrian Ciprian Miron. 

Seria evadărilor din arestul IPJ Cluj a început anul trecut în luna ianuarie când patru deținuți deosebit de periculoși au reuşit să rupă un grilaj de fier şi să sară un zid. Polițiștii au susținut atunci că cei patru au rupt grilajul de fier care acoperă locul unde se desfășoară plimbarea, au escaladat zidul din beton și au reușit să fugă prin curtea interioară a Poliției Cluj spre strada Decebal de unde s-au făcut nevăzuți. Din primele date, a reieşit că cei patru arestaţi preventiv, din care trei pentru furt calificat şi unul pentru tentativă de omor, ar fi reuşit să evadeze din arestul Poliţiei Judeţene Cluj profitând de neatenţia poliţiştilor care erau de serviciu în acea seară. Procurorii au deschis atunci un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu.

O lună mai târziu, în februarie 2015 un alt deţinut a reuşit să evadeze din arestul IPJ Cluj. Reţinut pentru mai multe furturi din autoturisme, tânărul se îndrepta în maşina poliţiei, spre arestul IPJ Cluj, iar într-un moment de neatenţie al poliţiştilor a reuşit să-i păcălească şi să fugă.

Ultimul caz de evadare a avut loc în luna august, când Czika Laszlo, un infracor periculos, a reuşit să fugă de sub nasul polițiștilor în câteva minute. Primele date ale anchetei arată că evadatul s-a folosit din plin de amatorismul agentului Traian Bercheșan, de serviciu la arest. După ce a fost scos la plimbare, Czika a rămas de unul singur și a forțat vizeta de la ușa de acces spre o curte interioară a Poliției Cluj: „A introdus mâna prin vizetă, după care, cu o cheie potrivită, cel mai probabil făcută din foiță de aluminiu, a deschis lacătul și a ieșit. La plecare a închis lacătul, pentru ca polițistul responsabil cu paza acelui sector să nu aibă bănuieli”. La arestul IPJ Cluj există mai multe camere de luat vederi și un polițist care supraveghează permanent tabloul de comandă. Cu toate acestea, nimeni a văzut nimic.

Actualul şef al Poliţiei Cluj, Adrian Ciprian Miron este din Câmpia Turzii. Debutul în Poliţia Română şi l-a făcut la Alba, unde a lucrat la Criminalistică timp de 10 luni, în urmă cu 16 ani. În perioada 2001-2006 a avansat în carieră ajungând şef al Poliţiei Alba Iulie şi participând la cursuri de instruire ale celor de la Serviciile Secrete.

Poliţistul are o experienţă de 16 ani în structuri MAI şi a fost cinci ani ataşat de Afaceri Interne la Ambasada României în SUA. De asemenea, acum şase ani, era singurul poliţist român selecţionat pentru a participa la cursurile Academiei FBI din statul american Virginia.

În 2010, avea 17 cursuri de specializare în străinătate. Tot atunci, a fost singurul poliţist român selecţionat pentru a participa în 2009 la cursurile Academiei FBI din statul american Virginia. La Quantico s-a specializat în tehnici investigative, managementul situaţiilor de criză şi conflictelor, relaţia cu mass-media.

Ciprian Miron a absolvit Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti în anul 2000 şi ulterior un master în ştiinţe penale şi criminalistică. Şi-a început cariera în acelaşi an, ca ofiţer judiciarist la Poliţia Municipiului Alba Iulia. În 2001, a devenit ofiţer la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate, unde a activat aproape cinci ani.

În aprilie 2006, a preluat funcţia de adjunct al Poliţiei Municipiului Alba Iulia şi după patru ani a devenit reprezentantul Ministerului Afacerilor Interne al României, în SUA, în urma participării la cursurile de specializare FBI.

În 2015 s-a întors în România şi a fost repartizat la Poliţia Municipiului Cluj-Napoca, pe funcţia de şef al Secţiei 2 şi ulterior al Secţiei 1. În mai puţin de un an, a ajuns adjunct al şefului Poliţiei din Cluj-Napoca şi peste alte două luni a urcat pe funcţia de şef la aceeaşi instituţie.