monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Evadatul din arestul IPJ Cluj, prins după trei zile. Unde se ascundea

Bărbatul de 45 de ani din judetul Covasna, care a evadat duminică din arestul IPJ Cluj a fost prins, la trei zile după ce a reuşit să părăsească centrul de reţinere şi arestare preventivă.

"În urma activităților specifice și a verificărilor efectuate, polițiștii clujeni, cu sprijinul de specialitate al Serviciului de Operațiuni Speciale Cluj, l-au depistat pe bărbatul care, la data de 14 august a evadat din centrul de reținere și arestare preventivă al unității. Astfel, la data de 16 august, în jurul orei 22:00, bărbatul, în vârstă de 45 de ani, din județul Covasna, a fost depistat în timp ce se deplasa pe strada Cetății, din localitatea Florești, județul Cluj. În continuare, sub coordonarea unității de parchet, cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului", au precizat reprezentanţii IPJ Cluj.

Conducerea IPJ Cluj spune că, în paralel, ancheta internă continuă pentru a se stabili cu exactitate condițiile și împrejurările care au condus la producerea acestui incident. "Totodată, un procuror efectuează activitatea de urmărire penală într-un dosar penal privind polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor la momentul incidentului", au mai precizat aceştia.

Czika Laszlo, 45 de ani, din județul Covasna a evadat din curtea interioară a arestului Poliției Cluj, în timp ce se afla la plimbare. Din primele informații rezultă faptul că bărbatul, specializat în furturi din locuințe, a evadat folosindu-se de chei potrivite.

„Bărbatul se afla în stare de arest preventiv pentru furturi din locuinţă. Poliţiştii clujeni s-au mobilizat si acţionează în sistem integrat cu poliţiştii din celelalte judeţe pentru depistarea acestuia. În paralel, pe plan intern a fost demarată o anchetă pentru stabilirea exactă a condiţiilor în care bărbatul a părăsit centrul de reţinere”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj imediat după evadare.