Actualitate

Divizia 4 Infanterie Gemina împlinește 100 de ani în Armata Română. Cum sărbătoresc militarii?

Divizia 4 Infanterie Gemina, component esențială a Forțelor Terestre, împlinește 100 de ani în armata română.

Sursa foto: facebook.com/Divizia4 Sursa foto: facebook.com/Divizia4

„Divizia 4 Infanterie Gemina continuă tradițiile Armatei a 4-a de Nord, care a scris istorie, atât în Primul, cât și în al Doilea Război Mondial. Astăzi, ostașii acestei divizii, de la soldat la general, sunt profesioniști și au demonstrat acest lucru în toate misiunile la care au luat parte, în teatrele de operații, în poligoanele din țară și în misiuni NATO, ONU, OSCE, UE sau în cadrul coalițiilor. Au arătat, de asemenea, că știu foarte bine ce au de făcut și au fost foarte buni ambasadori ai României peste tot în lume. Îi apreciez foarte mult, am avut privilegiul să comand această divizie timp de trei ani și pot să afirm, fără niciun fel de rezerve, că atât militarii, cât și personalul civil sunt responsabili, sunt foarte buni profesioniști. La ceas aniversar vă transmit gândul meu cel bun, vă asigur foarte mult pentru ceea ce ați făcut și pentru ce veți face și vă doresc la mulți ani”, a declarat șeful Statului Major al Forțelor Terestre, generalul-maior Dumitru Scarlat.

Sub egida sărbătorii „Divizia 4 Infanterie GEMINA, o sută de ani în Armata Română”, în zilele de 16 și 17 august se derulează o serie de activități aniversare:


17 august 2016
10.00 – 10.50    Ceremonie militară de decorare  a Drapelului de Luptă al Diviziei 4 Infanterie GEMINA cu Ordinul „Virtutea Militară în grad de Ofițer, cu însemn pentru militari, de pace”/Piața Avram Iancu
10.50 – 11.00    Deplasare în Piața Ștefan cel Mare
11.00 – 11.10    Ceremonie militară de dezvelire a unui însemn comemorativ  militar/Piața Ștefan cel Mare

Ultimele Stiri
abonare newsletter