Actualitate

29 de pretinși moștenitori ai lui Prince au fost respinși de justiția americană

Un judecător american a respins cererile formulate de 29 de persoane care au pretins că sunt moștenitorii lui Prince și au dorit o parte din vasta avere lăsată de cântărețul american, iar alți doi candidați pot dovedi, eventual, pretențiile lor cu ajutorul testelor genetice, informează agenția France Presse (AFP).

Potrivit unor documente judiciare făcute publice vineri, judecătorul Kevin Eide, din Minnesota, a declarat că reclamanții nu au prezentat suficiente dovezi de sprijin pentru cererile lor.

Cinci dintre reclamanți au pretins că sunt copiii lui Prince. Cum cântărețul nu a avut nici un descendent, pretenția formulată le-ar fi putut permite să moștenească singuri peste 300 de milioane de dolari lăsați de Prince, care a murit subit anul acesta, la 21 aprilie, la vârsta de 57 de ani, din cauza unei supradoze de medicamente.


Unul dintre pretinștii moștenitori a susținut că mama sa a avut o aventură în 1976 cu starul pop, dar judecătorul a menționat că cererea sa este nulă deoarece a fost adoptat în mod legal de către o altă familie.

Cu toate acestea, judecătorul a dispus testarea genetică pentru a verifica declarațiile altor două potențiale moștenitoare. Prima este Brianna Nelson, care pretinde că este fiica unui frate a lui Prince (după numai unul dintre părinți), Duane Nelson, un timp responsabil de siguranța cântărețului, dar care a murit în anul 2011.


Cealaltă este Victoria Nelson, în vârstă de 11 ani, care este fiica fiului lui Duane Nelson, de asemenea, decedat.

Deocamdată, moștenitorii imediați ai lui Prince sunt sora sa Tyka Nelson și cinci frați după numai unul dintre părinți. Toți au fost de acord, după moartea a cântărețului să numească un administrator profesionist pentru gestionarea succesiunii.


Printre revendicările excentrice respinse de judecătorul Eide este și aceea a lui Claire Boyd, potrivit căreia CIA a înăbușit căsătoria sa cu Prince la Las Vegas, mai notează AFP.

Etichete: prince
Ultimele Stiri
abonare newsletter