Actualitate

Peste o mie de turiști români au plecat către Antalya cu curse charter. Zborurile se desfășoară normal

Peste o mie de turiști români din București, Cluj-Napoca și Iași au plecat sâmbătă către Antalya cu curse charter, zborurile către această destinație desfășurându-se normal, după programul stabilit, în pofida tentativei de lovitură de stat din Turcia, a anunțat Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) pe pagina proprie de Facebook.

"Zborurile spre Antalya se desfășoară după programul stabilit. Niciun charter nu este anulat. Peste o mie de turiști din București, Cluj-Napoca și Iași pleacă azi în vacanța pe care au cumpărat-o în Antalya", se menționează în postarea ANAT de pe rețeaua de socializare.

De asemenea, președintele ANAT, Alin Burcea, a confirmat sâmbătă dimineața, la Digi24, că zborurile programate pentru sâmbătă spre Antalya (4 din București, 1 din Cluj-Napoca, 1 din Iași) sunt operate fără probleme.


Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al companiei TAROM, Georgeta Dinu, a declarat pentru AGERPRES că toate zborurile către aeroportul Ataturk din Istanbul sunt anulate.

"În momentul de față, zborurile către aeroportul Ataturk din Istanbul sunt anulate. Cursa TAROM RO 261/2 cu ora planificată de decolare 8:35 a fost anulată. Recomandăm pasagerilor cursei RO 263/4 să contacteze Call Center-ul TAROM pentru a afla informații despre situația zborurilor. Numerele de telefon disponibile sunt 9631, 021.2046464, 021.3034400, 021.3034444", a precizat Dinu.


Site-ul Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) anunța sâmbătă dimineața că șase zboruri din și către aeroportul Ataturk au fost anulate sâmbătă, după tentativa de lovitură de stat care a avut loc vineri seară în Turcia.

Astfel, au fost anulate trei curse care urmau să decoleze în cursul zilei de sâmbătă, două aparținând companiei Turkish Airlines, iar una operatorului aerian român TAROM. Aeronavele urmau să decoleze la orele 5:55 și 10:00 (Turkish Airlines) și la 8:35 (TAROM).


De asemenea, și la Sosiri figurează trei curse anulate, care ar fi trebuit operate de aceleași companii aeriene. Este vorba despre zborul TK 1041 (Turkish Airlines), cu sosire pe Aeroportul Henri Coandă la ora 01:25, zborul TK 1043 (Turkish Airlines), sosire 5:55, și zborul RO 262 (TAROM), sosire la 11:55.Armata turcă a anunțat vineri noaptea că a preluat puterea în Turcia, iar mai mulți oficiali turci importanți, inclusiv președintele Recep Tayyip Erdogan, au descris acțiunile începute vineri noaptea drept o tentativă a unei mici facțiuni a armatei de a prelua puterea în țară.

Ultimele Stiri
abonare newsletter