monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Atac TERORIST la Aeroportul internaţional din Istanbul, soldat cu cel puţin 36 de morţi - VIDEO

Cel puţin 36 de persoane au murit, iar alte 147 au fost rănite în atentatul comis marţi seară în incinta Aeroportului internaţional din Istanbul, a anunţat în cursul nopţii premierul turc Binali Yildirim. Turcia este una dintre destinatiile favorite ale romanilor cand merg in concediu.

sursa foto: edition.cnn.com

Cel puţin 36 de morţi şi 147 de răniţi în atentatul de pe aeroportul din Istanbul, a anunţat marţi noapte premierul turc Binali Yildirim.

Un oficial turc a declarat pentru agenţia Associated Press că doi terorişti s-au aruncat în aer imediat după intrarea în aeroport în momentul în care fuseseră observaţi şi vizaţi de focuri de armă de către agenţii forţelor de ordine. Exploziile au avut loc în zona "Plecărilor internaţionale".

Zeci de ambulanţe şi vehicule de poliţie au intervenit la locul atentatului.

Atentatul nu a fost încă revendicat, dar ar putea fi opera insurgenţilor kurzi sau a reţelei Stat Islamic.

Numeroase atentate, soldate cu zeci de morţi, au avut loc în ultimele luni la Istanbul, fiind revendicate de mişcarea separatistă Partidul Munctorilor din Kurdistan (PKK) sau de organizaţia teroristă sunnită Stat Islamic, care ocupă teritorii în Siria şi Irak.