Actualitate

Compania de Transport Public Cluj-Napoca are o mascotă zâmbăreață, aleasă din 650 de desene trimise de copii

Compania de Transport Public Cluj Napoca (CTP) are, începînd de vineri, o mascotă oficială.

Mascota a fost desemnată odată cu anunțarea câștigătorilor concursului de desene pentru copii  “Mascota Zâmbăreaţă CTP”, ediţia 2016, în cadrul unei ceremonii de premiere care a avut loc în Sala de Sticlă a Primăriei clujene.  Comisia de jurizare a avut dificila misiune de a selecta doar șapte câştigători din cele peste 650 de desene realizate de copiii Clujului, din 38 de unităţi şcolare. “Precizăm că toate desenele au fost minunate, pline de imaginaţie, sinceritate, fantezie, magie şi spirit al copilăriei. Cei șapte finaliști sunt copii de diferite vârste, de la grădiniţă, clasa pregătitoare şi până la clasa a IV-a. În cele din urmă, pe baza criteriilor stabilite de la început, au fost desemnați câștigătorii, care au fost premiați de către domnul primar Emil Boc și de către domnul director general al CTP, Liviu Neag, care i-au felicitat pe copii. La festivitate au mai fost prezenți și doamna Inspector Şcolar General Adjunct Mariana Pop, d-na Inspector de Educaţie Permanentă, Amalia Gurzău, reprezentanţii unităţilor şcolare din cadrul cărora au fost desemnaţi câstigătorii, precum şi părinţii copiilor”, au declarat reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca.

Astfel:


Premiul “MASCOTA CTP” – a fost câştigat de KISS ARIS, din clasa a IV B, din cadrul Şcolii Gimnaziale Horea

Premiul I - a fost câştigat de POPA MARIA ISABELLA ROBERTA, din clasa pregătitoare, din cadrul Colegiului Naţional George Bariţiu


Premiul II - a fost câştigat de MAGDĂU DORA, din clasa a IV A, din cadrul Liceului Teoretic Gheorghe Şincai

Premiul III - a fost câştigat de ALEXANDRESCU HELENA, din clasa  I – a E, din cadrul Liceului de Informatică Tiberiu Popoviciu


Menţiune - a fost câştigată de MOSCOVITS  MAIA, din clasa pregătitoare B, din cadrul Colegiului Naţional  Emil Racoviţă

Menţiune - a fost câştigată de BOROS GYÖNGYIKE, din grupa mare Spiriduşii, din cadrul Gradiniţei cu P.P. Trenuleţul Veseliei


Menţiune - a fost câştigată de BUDAE TANIA, din clasa a III- a E, din cadrul Liceului cu Program Sportiv

Ultimele Stiri
abonare newsletter