monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Avocat din Cluj despre cazul fetiței din Turda, decedată la ștrandul din Geoagiu: „Este o speță atipică”

Avocații spun că în cazul unui accident precum cel din Geoagiu Băi este vorba despre ucidere din culpă, iar responsabilitate este a părinților.

Avocat din Cluj despre cazul fetiței din Turda, decedată: Este o speță atipică

O fetiță de 7 ani din Turda a murit duminică după masă în urma unui accident petrecut în bazinul pentru copii din ștrandul din Geoagiu Băi. Un băiat a sărit în apă peste ea, gest care i-a fost fatal fetei. Martorii povestesc că fata a ieșit din apă pe propriile picioare, a acuzat dureri de cap și de gât, apoi a început să vomite și a intrat în stare de inconștiență, la scurt timp. Fetița nu a mai putut fi salvată, deși medicii de pe ambulanță au ajuns cu ea la UPU.

Copilul care a sărit în bazin trebuia supravegheat

Avocații spun că în astfel de situații răspunderea este a părinților, iar în cazul fetiței decedate este vorba despre ucidere din culpă, faptă pentru care părinții răspund. „Este cu siguranţă în primul rând o răspundere a părinţilor, care aveau obligaţia de supraveghere permanentă a copilului, tocmai pentru a preîntâmpina astfel de situaţii. În primul rând pentru siguranţa minorului şi în al doilea rând pentru siguranţa celorlalţi. Aceasta este o speţă mai atipică. Aici avem răspunderea părinţilor pentru faptele copiilor pe care-i au îngrijire”, a declarat avocata Laura Margareta Baciu din Baroul Cluj.

Administratorul unui ștrand trebuie să impună reguli

Vorbind la modul general, avocata Laura Margareta Baciu a mai spus că în cazul unui ștrand sunt impuse niște reguli care trebuie respectate. “Din ce cunosc eu, la modul general, obligaţia administratorului este să impună nişte reguli şi să avertizeze şi să supravegheze respectarea lor. Din moment ce era o trambulină mă gândesc că săritul era permis. Probabil că ar fi trebuit să fie şi un salvamar sau o persoană care să supravegheze modul în care se sare, tocmai ca să nu se genereze astfel de situaţii, dar poate fi angrenată o răspundere”, a afirmat avocata.   

Dosar penal pentru ucidere din culpă

Poliţiştii hunedoreni spun că au deschis un dosar penal de ucidere din culpă, cercetările fiind in rem.Totodată, în cursul dimineţii de luni, familia băieţelului care se presupunea că ar fi sărit peste fată în bazin a sunat la Poliţie. „Poliţia Geoagiu a fost contactată prin reprezentant legal de familia unui minor în vârstă de 7 ani, din judeţul Hunedoara, care şi-a arătat disponibilitatea de a sprjini ancheta penală cu privire la decesul minorei în vârstă de 7 ani, din judeţul Cluj, care a suferit un nefericit accident în statiunea Geoagiu Băi”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara.