monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Un şofer beat a furat o maşină şi a produs un accident grav

Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce a furat o maşină pe care a condus-o, deşi nu avea permis de conducere şi era beat. Astfel, a produs un accident rutier din care a rezultat distrugerea maşinii și a unor rețele electrice și de cablu, montate pe stâlpul cu care a intrat în coliziune.

La data de 22 mai, în jurul orei 03:00, un bărbat de 28 de ani din Câmpia Turzii, în timp ce conducea un autovehicul pe strada 1 Decembrie 1918, din Câmpia Turzii, ajuns la intersecţia cu strada Axente Sever, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând astfel în coliziune cu un stâlp din beton, de susținere a rețelei electrice. Autoturismul a luat foc, fiind distrus în proporție de 90%.  De asemenea, incendiul produs a distrus rețeaua de furnizare a energiei electrice și rețeaua de cablu, montate pe stâlpul respectiv.

„Din verificările efectuate, a rezultat că bărbatul nu poseda permis de conducere,  se afla sub influența alcoolului și conducea un autovehicul a cărui autorizație de circulație provizorie expirase și care nu îi aparținea. Astfel, s-a stabilit că, în noaptea de 21/22 mai, cel în cauză ar fi sustras autovehiculul de pe raza comunei Luna”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.

Bărbatul este acum cercetat pentru furt, conducerea unui vehicul neînmatriculat, fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și distrugere din culpă.