Actualitate

Un judecător clujean cere socoteală Pachetelor: “Ce au făcut parchetele cu informările de la SRI despre Hexi Pharma?”

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România a solicitat plenului CSM pe data de 16 mai 2016 să sesizeze Inspecţia Judiciară pentru a verifica şi comunica public modul în care parchetele au valorificat "datele şi informaţiile" primite în ultimii 10 ani de la SRI privind posibile fapte penale care implicau firma Hexi Pharma, fapte "referitoare inclusiv la posibile licitaţii trucate şi diluarea de mii de ori a dezinfectanţilor vânduţi spitatelor".

SRI a recunoscut într-un comunicat public din data de 9 mai 2016 că numai în ultimii cinci ani a trimis beneficiarilor legali peste 100 de informări despre "chestiuni legate de fenomenul infecţiilor nosocomiale intraspitaliceşti".

"Valorificarea de către parchete a informărilor trimise de către SRI ar fi putut preveni şi evita îmbolnăvirea şi moartea a mii de români în ultimii 10 ani. Având în vedere consecinţele extrem de grave generate de problema dezinfectanţilor pentru sănătatea populaţiei, iar SRI a declarat că a trimis informări organelor abilitate despre aceasta, CSM trebuia să fie proactiv şi să comunice deja public ce au făcut parchetele cu acele informări de la SRI. CSM trebuie să soluţioneze cu celeritate această cerere", a spus judecătorul clujean Dana Gîrbovan, preşedintele UNJR.

abonare newsletter