Actualitate

Ce le răspunde Klaus Iohannis celor care îl acuză că a călătorit prea mult

Președintele Klaus Iohannis a declarat luni, la Timișoara, că deși unii au spus despre el că a călătorit prea mult în străinătate, prin deplasările sale externe a consolidat parteneriate, au fost reînnodate relații și s-au legat punți.

„Vreau în acest context să spun câteva lucruri despre ceea ce am făcut în ultimul an în politica externă. Unii au spus că am călătorit prea mult. Este greșit, pentru că oriunde am mers, cu oricine m-am întâlnit, au fost relații de reînnodat, lucruri de pus la punct, parteneriate de consolidat, punți de legat. Nici aici lucrurile nu se întâmplă peste noapte”, a spus președintele României, relatează digi24.ro.

„E nevoie ca partenerii noștri să aibă în fața ochilor seriozitate, calm, interes și mai ales predictibilitate și continuitate, o abordare așezată, pe termen lung. Am dorit ca România să fie reprezentată cum se cuvine, am arătat peste tot că suntem de încredere, că avem o economie solidă și atractivă pentru investiții, un stat de drept cu legi clare și proiecte concrete pe care le vom duce la capăt. Efectele unor astfel de vizite nu se văd imediat, dar ele pun bazele sănătoase ale unei imagini externe care onorează România și pe români. Pe această bază vor veni cu siguranță rezultate concrete: credibilizarea țării noastre, investiții, locuri de muncă”, a mai spus Klaus Iohannis.

Ultimele Stiri
abonare newsletter