Actualitate

Se strică vremea. Vin PLOI TORENȚIALE!

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis, vineri, o informare valabilă pentru toată țara.

Se strică vremea. Vin ploi torențiale și instabilitate atmosferică Se strică vremea. Vin ploi torențiale și instabilitate atmosferică

Informare ANM este valabilă de sâmbătă, 9 aprilie, ora 11.00 până luni, 11 aprilie, ora 23.00 și face referire la instabilitate atmosferică accentuată și ploi însemnate cantitativ. “În intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã accentuatã, în cursul zilei de sâmbătă (09 aprilie), în jumãtatea vestică a teritoriului şi în zonele de munte, iar începând cu noaptea de sâmbătă spre duminică (09/10 aprilie), mai ales în regiunile sudice, centrale şi ulterior în cele estice. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, îndeosebi în zonele de deal şi de munte, 40...50 l/mp. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi vor fi însoţite de descărcări electrice şi izolat de grindină”, se arată în informarea ANM.

Meterologii au precizat că precipitaţiile prognozate pentru intervalul 08 - 11 aprilie 2016 în România pot antrena spre sol particulele de praf saharian, dar în concentraţii reduse.

Ultimele Stiri
abonare newsletter