monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Au recepţionat nişte investiţii inutile

Staţiile de transfer din Gherla, Huedin şi Mihai Viteazu sunt total nefuncţionale şi complet inutile fără finalizarea Centrului de Deşeuri, cu toate că au costat milioane de euro.

Consiliul Județean Cluj a anunțat joi finalizarea şi recepţionarea lucrărilor de construcție a celor trei stații de transfer prevăzute în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Cluj” (SMID) la Gherla, Huedin și Mihai Viteazu. Potrivit CJ Cluj, scopul acestor stații de transfer este de a centraliza deşeurile colectate de pe raza judeţului şi de a le compacta pentru a reduce costurile de transport din zonele localităţilor menţionate anterior. 

Staţiile de transfer din Mihai Viteazu, Gherla şi Huedin sunt total nefuncţionale fără finalizarea lucrărilor la Centrul de Deşeuri. O recunoştea inclusiv managerul de proiect Mariana Raţiu în decembrie 2014.

“Până nu dăm drumul la Centrul de Deşeuri aceste staţii de transfer nu pot funcţiona. Nu le vom da drumul. Staţiile de transfer sunt strâns legate de CMID (n. red. Centrul de Management Integrat al Deşeurilor)”, preciza la acea dată Raţiu.

Recepția oficială a lucrărilor a avut loc în perioada 30-31 martie.

Stațiile au fost proiectate de Asocierea Romair Consulting SRL – Enviroplan SA – Epem SA și executate de S.C. Confort S.A. Timișoara, câștigătorii licitațiilor organizate în acest sens.

Potrivit CJ Cluj, valoarea totală a contractului a fost de 14.436.478,47 lei fără TVA, din care s-au executat lucrări în valoare de 7.104.357 lei fără TVA, reprezentând partea de construcții-montaj respectiv: platforme de depozitare, instalații diverse, iluminat, silozuri. În perioada următoare vor fi achiziționate camioane, containere şi un echipament de presare fix.

“Potrivit proiectului, stația de transfer Huedin va avea o capacitate de aproximativ 11.695 de tone/an și va include 6 prescontainere de 24 mc și două mașini de transport containere. Stația de transfer Mihai Viteazu va avea o capacitate de aproximativ 58.278 de tone/an și va include 21 de containere simple de 30 mc, echipament de presare fix și 8 mașini de transport containere. Stația de transfer Gherla va avea o capacitate de aproximativ 36.273 de tone/an, 13 prescontainere de 24 mc și 3 mașini de transport containere. Toate cele trei stații de transfer vor avea spații dedicate containerelor pentru colectarea deșeurilor voluminoase, a deșeurilor periculoase și a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE)”, spun reprezentanţii CJ Cluj.