monitorulcj.ro Menu

Actualitate

OPINIE: România-Spania, o lecție

Fără îndoială, amicalul de fotbal dintre România și Spania de duminică seara a fost un eveniment reușit. N-a reușit să strice această impresie lejer pozitivă nici o televiziune de știri „invidioasă” (o dezamăgire), care, din tot ce s-a întâmplat la Cluj, a reținut, în sumarul de luni dimineața, (ignorând și scorul) fumul din zona liftului stadionului (minor, insesizabil, fără urmări).

Reușita organizatorică trebuie subliniată într-o presă căreia i se reproșează că vede peste tot doar lucruri rele, în ideea că „asta vrea publicul”. Așadar, dacă putem vorbi despre un succes (cu merite împărțite justificat tuturor părților), cui ar trebui acordat, mai ales, meritul principal?

Nu l-aș atribui Federației Române de Fotbal, care nu are o politică coerentă de promovare a intereselor echipei naționale pe întreg cuprinsul țării (precum există în țări puternic fotbalistice, precum Italia, Spania, Germania etc.) și care a ales Clujul ca loc de desfășurare al unui meci (amical) important forțată de împrejurări (închiderea Arenei Naționale) și din lipsa altor baze logistice compatibile unui astfel de eveniment sportiv. Grăuntele de luciditate prin care FRF „s-a scos” (în ultima clipă) a fost să nu mute meciul la București (cum s-au temut unii) în momentul în care, deși târziu, acest lucru, legal, devenise posibil.

Nici conducerea tehnică a naționalei României nu are meritul principal în desfășurarea la Cluj a acestui meci, dimpotrivă. Selecționerul Anghel Iordănescu a „bombănit” într-una când venea vorba despre Cluj, iar din „morocăneala” aceea lipsită de sens în raport cu publicul clujean a ieșit abia cu o zi-două înainte de meci. „Luați” cu problemele proprii și cu diverse răfuieli (sportive, politice, organizatorice și legale), responsabilii bucureșteni ai fotbalului au uitat că și aici sunt „oameni” care ar putea avea și ei „amor propriu”. Iordănescu a arătat, nu doar acum, că nu se pricepe la politică și diplomație atât cât la fotbal.

Meciul în sine cu Spania, campioană europeană și, mereu, favorită la trofeu, a fost bine pregătit, ținând cont de posibilitățile de exprimare și de valoarea jucătorilor noștri. Au recunoscut acest lucru antrenorul Vicente del Bosque („România nu ne-a lăsat să jucăm”) și Koke, jucătorul lui Atletico Madrid („Am încercat să avem posesia, să atacăm, dar ei au avut un răspuns bun”).

Chiar dacă scorul (0-0) este unul rezonabil, iar jocul, mulțumitor, nu putem spune că evoluția tricolorilor a dat maxima satisfacție, ca în cazul unei victorii, de pildă. E drept, au jucat dezinhibat, pe toată durata partidei, curajos, în unele momente, concentrat, mai ales, și menținând presiune constantă pe un adversar care câștigă meciurile natural, prin posesie, fără să pară că face eforturi speciale pentru asta. Bun este faptul că în echipa noastră se conturează/accentuează (tot mai mult) profilul unui lider (N. Stanciu), de care are atâta nevoie.

Nici echipa Spaniei n-a excelat în joc, să ne lase cu „gura căscată”, să arate tot ce poate, pentru că n-a considerat neapărat necesar într-un meci de pregătire. Marile și indiscutabilele vedete, „sutele de milioanele de euro” din teren nu s-au mobilizat la maxim într-un meci fără miză sau de frica unui rezultat rușinos. Am fi văzut o altă Spanie, cred, dacă reușeam să înscriem noi. S-a văzut că e un meci „de probă” pentru jucători precum Pedro, mai mult rezervă la Chelsea, Nolito (revenit după accidentare) sau Isco (cu statut de rezervă de lux la Real Madrid). Cu Iniesta în teren (absent de la convocare), cu Morata, Fabregas, Mata sau Thiago Alcantara titulari, de pildă, s-ar fi jucat altceva. Însă nu ne plângem noi pentru asta, ci ne bucurăm de un rezultat onorabil și dătător de speranțe.

Nici presa (centrală) în întregimea ei, nu-și poate aroga merite deosebite pentru atmosfera acestui meci. Din diverse motive (ce nu merită a fi re-menționate), putem considera că a făcut anti-atmosferă, nu a menajat deloc sensibilitatea iubitorilor de fotbal din Transilvania, a ignorat bunăvoința și calitatea publicului clujean de sport, având o prestație ba răutăcioasă, ba cârtitoare, ba invidioasă, atunci când nu era ultra-pragmatică și egoistă. „Drobul de sare”, adică calitatea proastă a terenului de joc, din care se făcuse o adevărată marotă, s-a dovedit o alarmă falsă, un simplu pretext. Noroc că aceste lucruri nu țin mult și sunt uitate de toată lumea.

De multă vreme, asemenea evenimente de anvergură nu mai sunt simple întreceri sportive, ci spectacole sociale în toată regula. Ce e, de fapt, fotbalul fără spectatori? Nimic altceva decât o afacere în care se pierd, se câștigă sau se spală niște bani (cum s-a dovedit în campionatul intern). Fără public, fără sentimentul co-împărtășirii (al co-simțirii), fără un liant ce leagă zeci de mii de oameni (necunoscuți între ei, în cea mai mare parte), meciul de fotbal e mincinos, găunos și fără sens. Numai prin public cercul magiei sportului (fotbalului) se poate închide și capătă valoare și noimă. Spectatorii clujeni au demonstrat cu vârf și îndesat acest lucru (și acum și cu multe alte prilejuri). Au venit în număr maxim, s-au comportat așa cum trebuie, au fost la înălțimea evenimentului și au dovedit că este publicul de care echipa națională (în special) și sportul (în general) au nevoie. Te simți bine împreună, încurajând (o) echipa, nu huidui sau înjuri din orice, nu fluieri la prima pasă greșită și nu te „cramponezi” în rezultat, ca reper absolut.  E o lecție frumoasă pentru oricine.