Actualitate

Bărbat rănit, după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

O persoană a fost rănită vineri dimineață, după ce a fost surprinsă de un mal de pământ, pe o stradă din Dej.

sursa foto dej24.ro sursa foto dej24.ro

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 10:15, pe strada Porumbeilor, din Dej, scrie dej24.ro.

Potrivit primelor informații, un angajat al unei firme care se ocupă de introducerea canalizării pe mai multe străzi din Dej muncea la un șanț săpat recent de un buldoexcavator. Bărbatul de 39 de ani a fost surprins de un mal de pământ care s-a prăbușit peste el.


Din fericire, acesta a fost scos de colegii lui înainte de sosirea pompierilor în zonă și predat personalului de pe ambulanță, care i-a acordat primele îngrijiri medicale la fața locului.

Bărbatul, care a suferit mai multe răni în zona membrelor inferioare, a fost transportat de urgență la Spitalul Municipal Dej pentru investigații suplimentare.


Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj a fost sesizat în acest caz, iar inspectorii urmează să stabilească dacă s-au respectat normele de muncă.

Etichete: itm cluj ranit
abonare newsletter