Actualitate

Captain Planet de Cluj

Trei elevi de la Școala Gimnazială „Elf” din Cluj-Napoca s-au clasat printre primii concurenți în cadrul ediției din 2016 a „Concursului internațional de eseuri școlare și dezbatere”, competiție organizată anual de Trustul pentru Viață Sustenabilă din Marea Britanie cu scopul de a stimula elevii din toată lumea să reflecteze asupra viitorului planetei și să-și facă cunoscut punctul de vedere.

Pentru înscrierea în concurs, elevi din toate țările au fost invitați să redacteze un eseu în limba engleză, cu tema „Viziunea mea pentru orașe sustenabile”, de maximum 400 de cuvinte pentru categoria de vârstă 7-11 ani, respectiv 600 de cuvinte pentru categoria de vârstă 11-17 ani.

Mircea Godiac și Ilinca Frățilă, elevi în clasa a III-a, respectiv a V-a la Școala Gimnazială „Elf”, s-au clasat în categoria finaliștilor, iar Ștefan Verzea, clasa a V-a, s-a clasat în categoria elevilor care au obținut “mențiune”.  Toți laureații vor participa la etapa finală a concursului care va avea loc la Dubai în perioada 17-21 aprilie, unde elevii vor avea ocazia de a-și exersa abilitățile de dezbatere pe tema sustenabilității urbane și vor vizita zonele „eco-city” din orașele Masdar și Dubai.


Iată câteva din ideile exprimate în eseurile redactate de cei doi finaliști de la Școala „Elf”:

„Am auzit că până în anul 2050, majoritatea populației va locui la oraș. Putem salva planeta dacă vom implementa idei eco în orașele noastre. Iată câteva exemple: Mașinile sunt o mare sursă de poluare. De aceea, propun să construim mașini 100% eco. Astfel, putem reduce poluarea produsă de mașini. Și dacă putem construi eco-mașini, de ce n-am fabrica și eco-trenuri? În Copenhaga sunt 217 mile de piste de biciclete. Autoritățile plănuiesc să construiască și mai multe piste de biciclete, și își propun chiar să închidă anumite șosele traficului rutier.  Vom utiliza mașinile mai puțin și vom veni la școală cu bicicleta, așa cum face profesorul meu de engleză, Mr Jake. Și mie îmi place să merg cu bicicleta. Dar vouă? Am putea gândi o campanie de promovare a ciclismului în școli, mari companii, universități. Cum ar fi s-o numim Like Bike?” - fragment din eseul lui Mircea Godiac, clasa a III-a. Foarte pasionat de științe, Mircea s-a clasat printre elevii distinși cu „mențiune” la ediția din 2015 a aceluiași concurs, participând la etapa finală care a avut loc la Oxford, iar anul acesta s-a clasat printre finaliști, la categoria de vârstă 7-11 ani.


„Schimbarea ar trebui să înceapă din comunități mici. Orașele ar trebui să fie primele; în opinia mea, orașele sunt locurile unde tehnologia este mai avansată decât la sate. Orașele produc și cea mai multă poluare. Cum putem face posibilă schimbarea?  In primul rând, trebuie să simțim asta, trebuie să ne pese cu adevărat. Restul e simplu. Plantăm copaci noi și îi ocrotim pe cei pe care îi avem, ocrotim tot ceea ce ne dă pământul. Creștem astfel suprafața verde din orașe! Orașele au în medie 20% din suprafață acoperită cu spații verzi. Dorim ca acest procent să crească, dar suntem conștienți că nu putem renunța la șosele. Nici nu trebuie, putem dezvolta spații verzi pe acoperișurile clădirilor mai joase. Acolo putem avea mici sere unde să plantăm legume.  Să nu uităm să plantăm și flori, care ne fac viața mai frumoasă  și ne fac mai fericiți!” - fragment din eseul Ilincăi Frățilă, clasa a V-a - finalistă la categoria de vârstă 11-17 ani.

Etichete: elevi cluj napoca
abonare newsletter