monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Ziua internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului a fost marcată la Cluj cu proiecții de filme

71 de ani de la elierarea prizonierilor din lagarele de exterminare Auschwitz și Birkenau din Polonia s-au împlinit miercuri, 27 ianuarie.

Această zi a fost declarată Ziua Internațională de Comemorare  Victimelor Holocaustului  la data de 1 Noiembrie 2005 de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite. Cu această ocazie Filiala Clujeană a ONU România a organizat la cinema Mărăști o seară  de proiecții de filme inspirate din dramele Holocaustului.

„Noi, ca Asociaţia Tineretul ONU din România, Filiala Cluj, promovăm valorile Naţiunilor Unite, dorind ca prin acestea să putem produce schimbări în bine comunităţii noastre. Unul din proiectele noastre specifice este să promovăm Zilele Internaţionale declarate de către ONU deoarece considerăm că fiecare zi internaţională, prin semnificaţia ei, ne oferă câte o lecţie, ne atrage atenţia asupra unei probleme, din trecut sau viitor. Ziua Internaţională a Comemorarii Victimelor Holocaustului ne îndeamnă la refelcţie asupra unui eveniment tragic al omenirii care marchează conştiinţa colectivă şi acum. Este a patra ediţie, a treia pe care o organizăm sub formă de proiecţie de film şi dorim să continuăm în fiecare an”, a declarat pentru Monitorul de Cluj Adina Vițelaru, președinta filialei Cluj a ONU România.

Potrivit organizatorilor la proiectia  filmelor „Pianistul” și „Lista lui Schindler” au fost aproximativ 150 de clujeni.

Președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker și-a exprimat la rândul său gândurile legate de această zi, pe contul personal de Facebook:  „Suntem hotărâți. Nu vrem să se mai repete. Pentru că refuzăm o Europă a urii. Pentru că Europa fără evrei nu este cu adevărat Europa”.