Actualitate

O maşină de Poliţie a lovit o maşină SMURD care era în misiune. Circulaţia autobuzelor, BLOCATĂ

Un accident rutier grav a avut loc miercuri în jurul orei 11:15 în faţă la Prefectura din Cluj-Napoca. Din cauza accidentului, traficul autobuzelor a fost blocat.

Foto: CITYNEWS.RO Foto: CITYNEWS.RO

Trei persoane au fost transportate la spital, miercuri, în urma unui accident care a avut loc în municipiul Cluj-Napoca, după ce o maşină a Poliţiei şi o autospecială ISU, cu semnalele luminoase şi acustice în funcţiune, s-au ciocnit.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Cluj, Carmen Jucan, a declarat, miercuri, că accidentul a avut loc în centrul municipiului Cluj-Napoca, la intersecţia dintre strada Cuza Vodă şi bulevardul 21 Decembrie 1989.


"Trei persoane au fost transportate, miercuri, la Unitatea de Primiri Urgenţe din Cluj-Napoca pentru investigaţii suplimentare, în urma coliziunii dintre două autospeciale în intersecţia dintre strada Cuza Vodă şi bulevardul 21 Decembrie 1918. Una dintre acestea circula dinspre strada Cuza Vodă şi a intrat în coliziune cu o altă autospecială, care circula pe bulevardul 21 Decembrie 1989, dinspre cartierul Mărăşti spre cartierul Mănăştur. Poliţia continuă cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate care au fost cauzele accidentului", a spus Jucan.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, Andrei Biriş, a declarat, la rândul său că în accident a fost implicată o autospecială de intervenţie de pompieri de mici dimensiuni a ISU, care se deplasa cu semnalele luminoase şi acustice în funcţiune.


"Maşina se deplasa spre o intervenţie şi a fost avariată pe partea dreaptă", a spus Biriş.

Potrivit unor surse judiciare, cea de-a doua autospecială implicată în accident aparţine IPJ Cluj.


Maşina poliţiştilor a lovit maşina SMURD care se deplasa la o misiune cu girofarurile pornite pe strada Papiu Ilarian unde s-a spânzurat un bărbat. În maşina SMURD de obicei sunt 4 persoane.

Sensul de mers de pe Bulevardul 21 Decembrie care duce spre cartierul Mărăşti a fost blocat de zeci de autobuze şi troleibuze.

Ultimele Stiri
abonare newsletter