monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Radiourile şi televiziunile ar putea difuza, în fiecare dimineaţă, imnul în varianta integrală

Toate radiourile şi televiziunile din România ar putea fi obligate să difuzeze în fiecare zi la ora 7.00 imnul în varianta integrală, potrivit unei iniţiative depuse la Camera Deputaţilor de doi deputaţi independenţi.

Radiourile şi televiziunile ar putea difuza, în fiecare dimineaţă, imnul în varianta integrală

Proiectul legislativ, care amendează Legea audiovizualului, este semnat de deputaţii Mihai-Bigdan Diaconu şi Răzvan Tănase. ''Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale aflaţi sub jurisdicţia României au obligaţia să difuzeze în fiecare zi de la ora 7.00 Imnul Naţional al României, varianta integrală'', propun cei doi iniţiatori.

Proiectul se află în faza de consultare publică.

''Această propunere are ca scop întărirea sentimentului naţional şi al respectului faţă de însemnele naţionale într-un moment în care acestea sunt fie lăsate uitării şi neglijate, fie chiar îndepărtate din conştiinţa publică'', explică iniţiatorii oportunitatea acestei iniţiative în expunerea de motive. Proiectul nu prevede sancţiuni.