monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Obligaţi să fim fericiţi? Când sărbătorile nu aduc bucurie în casa fiecăruia şi împing la depresie. Avertismentul specialiştilor: evitaţi să rămâneţi singuri

În perioada sărbătorilor de iarnă foarte mulţi oameni se revăd cu familiile sau prietenii. Nu toţi au însă parte de „sărbători fericite”, aşa cum este şi urarea. Specialiştii atrag un semnal de alarmă şi spun că stereotipurile despre fericire din mass media fac mai mult rău decât bine.

În perioada sărbătorilor de iarnă în mass media există o temă reflectată potrivit căreia numărul persoanelor care se sinucid este mai mare decât în restul anului. Vorbe sunt multe, însă statistici clare la nivel naţional încă nu există în România. Ba mai mult, în alte ţări, precum Statele Unite ale Americii, statisticile dovedesc faptul că numărul sinuciderilor este mai mare în perioada primăverii, nu în perioada sărbătorilor de iarnă.

„Există în mass media o temă recurentă cu ocazia sărbătorilor de iarnă care susţine că rata sinuciderilor de sărbători este mai ridicată decât în restul anului. Nu cunosc date statistice riguros organizate în România despre frecvenţa suicidului de-a lungul întregului an la nivel naţional. Există însă asemenea date în ţările cu sisteme de statistică de sănătate mai bine organizate şi în destule cazuri aceste statistici mai degrabă contrazic această susţinere. Spre exemplu, în Statele Unite ale Americii sunt asemenea statistici care arată că frecvenţa suicidului este mai mare la finalul iernii – începutul primăverii, nu în perioada sărbătorilor de iarnă”, a declarat sociologul Eugen Băican de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Babeş-Bolyai.

Suportul social este vital...

Psihologul clujean Daniel David susţine că suportul social este foarte importat în această perioadă pentru persoanele care au gânduri sinucigaşe.

„În primul rând trebuie să evite să rămână singuri. Dacă pot face acest lucru ar fi ideal. Dacă n-au prieteni să încerce să intre în legătură cu cunoştinţele pe care le au, oameni din familie. Este foarte important să încerci să nu rămâi singur. Dacă nu reuşeşti să-ţi creezi această relaţie socială, atunci ar putea încerca să-şi creeze relaţia socială dacă sunt persoane religioase prin Biserica la care merg. Adică să participe şi să se implice în comunitate. Ar putea să facă o analiză reflexivă asupra propriilor valori pe care le au: să-şi analizeze valorile şi să se gândească cum vor reuşi spre exemplu în anul viitor să exprime în comportament şi în ceea ce fac propriile valori”, a precizat psihologul Daniel David.

Clişeele fac mai mult rău decât bine!!!

Sociologul Eugen Băican susţine că în spaţiul public se creează o adevărată isterie în perioada sărbătorilor de iarnă, clişeele cele mai răspândite fiind despre fericire, familie şi o bună dispoziţie. Din păcate, însă, viaţa bate filmul, şi nu toţi oamenii au astfel de trăiri. Specialistul trage un semnal de alarmă şi spune că astfel de prejudecăţi pot fi chiar rele pentru societate.

„Mass media în perioada sărbătorilor creează o întreagă atmosferă, o obsesie a fericirii ca obligaţie. Toată lumea trebuie să fie fericită, toată lumea trebuie să fie cu cei dragi, şi atunci persoanele care nu sunt, din diverse motive, într-o astfel de situaţie pot simţi o presiune suplimentară spre nefericire şi, cum spuneam, trăirile depresive reprezintă factorul de fundal care este prezent în acţiunile suicidale. Ar putea să fie chiar fapt negativ că se perpetuează, se dezvoltă, se propagă în mass media această presiune a fericirii ca obligaţie, pentru că ea creează un fel de gând predispozant şi anume dacă se susţine că de sărbători cei nefericiţi sunt şi mai nefericiţi decât de obicei, asta poate să fie un imbold în direcţia unei acţiuni dramatice. Într-un asemenea context există persoane care urăsc sărbătorile”, a spus Eugen Băican. 

Perioada sărbătorilor de iarnă este una dificilă pentru cei singuri pentru că la nivel simbolic şi cultural, explică sociologul, individul are obligaţia de a fi fericit.

„Sunt anumite persoane refugiate în munca lor care în restul perioadelor din an se pierd oarecum în activităţi rutiniere cotidiene ce asigură o anumită uitare, un anumit confort. Este perioada când oamenii stau cu familia lor, cu cei apropiaţi, iar persoanele însingurate pot să resimtă o presiune mai ridicată din această situaţie la nivel psihic şi cultural”, a explicat sociologul Eugen Băican.

Întrebat despre profilul sinucigaşului, în legătură cu perioada sărbătorilor, sociologul Eugen Băican a refuzat să ofere detalii.

„Nu aş vrea să intru în astfel de discuţii. Şi nu este util şi recomandabil. Dacă tu povesteşti despre un profil al sinucigaşului s-ar putea ca asta să fie un fel de invitaţie pentru persoanele care au gânduri de multă vreme şi să se regăsească în acel profil, în contextul nefericirii sărbătorilor, iar asta să fie un catalizator al acţiunii suicidale”, a concluzionat specialistul.

Voluntariatul, o activitate ideală de sărbători

Psihologul Daniel David îi sfătuieşte pe oameni să facă voluntariat. Diverse organizaţii cu siguranţă au nevoie de ajutor în această perioadă şi probabil în acest fel acolo vor cunoaşte persoane mai slabe decât ei. Puterea exemplului i-ar putea ajuta pe cei cu gânduri sinucigaşe.

Pentru că nu au înţeles sensul sărbătorilor de iarnă, unele persoane ar putea fi afectate de această perioadă.

„Banii pot să influenţeze dacă nu ai setul valoric foarte puternic. Să nu uităm că până la urmă sărbătorile sunt sărbători spirituale, care ţin de opţiuni în viaţă, nu depind atât de mult de bani. Practic dacă nu înţelegem semnificaţia sărbătorilor şi punem preţul pe distracţie şi bani, da, s-ar putea să te afecteze. Dar nu acesta este sensul sărbătorilor”, a mai spus psihologul Daniel David.