monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Clujeni cu rezultate REMARCABILE decoraţi de Klaus Iohannis, „căzuţi în umbra” rectorului UBB Ioan-Aurel Pop

Pe lista persoanelor decorate de preşedintele Klaus Iohannis cu ocazia Zilei Naţionale a României se regăsesc doi clujeni cu rezultate remarcabile. Unul dintre ei era cât pe ce să primească premiul NOBEL, iar celălalt s-a ocupat de programul nuclear al României.

Sursa foto: Gheorghe Benga (bihon.ro), Marius Sabin Peculea (dupadouazecideani.blogspot.com)

Rectorul UBB, Ioan-Aurel Pop, academicianul Marius Sabin Peculea, academicianul Gheorghe Benga şi mulţi alţii au fost decoraţi de preşedintele României cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler. Însă, din întreaga listă, cel mai „vizibil” a fost Ioan-Aurel Pop, deşi Gheorghe Benga sau Marius Sabin Peculea au un CV mult mai impresionant.

Profesorul Gheorghe Benga este clujeanul care nu a primit premiul Nobel cu toate că a descoperit prima proteină canal pentru apă.

Gheorghe Benga este membru al Academiei Române, al Academiei de Ştiinţe Medicale, Preşedinte al Fundaţiei „Gheorghe Benga” şi al Fundaţiei OUTNOBEL. Profesorul Gheorghe Benga împreună cu Octavian Popescu şi Victor I. Pop au demonstrat în 1986 existenţa unei proteine-canal pentru apă în membrana celulară a globulelor roşii. Proteina a fost detectată cu ajutorul cercetătorului american Ross P. Holmes, de la Universitatea Illinois. Descoperirea a apărut în acelaşi an în Biochemistry şi European Journal of Cell Biology. Doi ani mai târziu, profesorul american Peter Agre a descoperit aceeaşi proteină, pe care a putut-o purifica cu ajutorul aparaturii de specialitate, de care profesorul Benga nu a dispus. În 1992, Peter Agre a publicat al doilea studiu în care a explicat proprietatea aquaporinei de a transporta apă prin membrana celulară, dar profesorul Benga nu a mai fost menţionat. Profesorii americani Peter Agre şi Roderick MacKinnon au primit premiul Nobel în 2003.

De asemenea, o altă persoană cu rezultate remarcabile decorată de Klaus Iohannis este Marius Sabin Peculea. El s-a născut în data de 13 aprilie 1926 în Cluj şi este un inginer român, membru titular al Academiei Române. Marius Sabin Peculea s-a ocupat de producerea apei grele necesare programului nuclear al României.