monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Licitații trucate și afaceri cu instrumente la Opera Română din Cluj-Napoca

O persoană prezentă la licitația pentru înstrăinarea de instrumente muzicale de la Opera Română din Cluj-Napoca acuză conducerea instituției de fraudă și de acordare cu dedicație la preț de nimic a unor instrumente foarte scumpe.

Într-un mail primit pe adresa redacției, și nesemnat, o persoană îl acuză pe managerul Operei Române din Cluj, Estefan Florin, de faptul că licitația pentru instrăinarea de instrumente muzicale nu a fost făcută publică și de faptul mai multe persoane s-au prezentat la licitație, acestora managerul instituției promițându-le mai multe instrumente.

Managerul Operei Române din Cluj, Florin Estefan, nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.

„Astăzi, 4 noiembrie 2015, la Opera Română din Cluj-Napoca a avut loc o licitație pentru instrăinarea de instrumente muzicale care (sîc) nu mai sunt necesare instituției. Deși această licitație nu a fost făcută publică (a apărut doar un anunț intern în instituție), s-au prezentat la licitație foarte multe persoane care știau dinainte prețuri și instrumente, mare parte dintre instrumente fiind promise dinainte anumitor persoane de către managerul Estefan.

Timpani care pe piața muzicală se vând cu 7.000 de euro, la Opera din Cluj costă 30 de lei

Așa s-a ajuns să se scoată la licitație doi timpani în stare foarte bună de funcționare la derizoriul preț de 15 lei bucata, în masura în care un astfel de instrument muzical în stare de funcționare și vândut „second hand” nu poate cobori sub prețul de câteva mii de euro. Întrebarea firească care se pune este: de ce aceste instrumente nu au fost evaluate conform legii licitațiilor publice, sau care au fost criteriile care au condus la vânzarea acestor bunuri cu suma de 15 lei bucata? Consultând site-urile de vânzări online de instrumente, observăm clar că doi timpani funcționabili nu coboară sub suma de 7.000 euro.

Sesizând hoția crasă a conducerii, un angajat al operei a intrat în licitație cu persoana căreia i se pregătiseră adjudecarea, ajungându-se la fabuloasa suma de 7.600 de lei de la pretul de pornire de 30 de lei. Dacă cel pregătit să cumpere timpanii cu 30 de lei a fost capabil să plătească 7.600 de lei la final, nu este în mod clar o fraudare a instituției și a statului? Chiar și suma de 7.600 de lei este mult sub prețul de vânzare a acestor instrumente!

Fagot licitat cu 15 lei

Un alt acolit al conducerii a fost cadorisit cu un fagot în deplină stare de funcționare pentru incredibila suma de 15 lei, desigur în vreme ce un instrument similar pe piața muzicală online costă aproximativ 1.000 de euro.

Instrumente scoase la licitație fără a fi expuse

Toate instrumentele licitate au intrat în licitație fără un proces verbal și fără consemnarea seriilor de pe instrumente, ceea ce încalcă flagrant legea, aceste instrumente putând fi schimbate oricând după achiziționare cu alte instrumente mai noi din inventar, lucru care este foarte posibil să se și întâmple. În plus instrumentele licitate nu au fost expuse, „interesații” de instrumente cunoscând inainte de licitație ceea ce cumpără. Totuși, unde este transparența față de persoanele interesate de licitație care nu au avut acces la magazia cu instrumente înainte de licitație?

Managerul Estefan a promis înainte de licitație instrumente anumitor persoane

Supărarea cea mai mare a fost a „promitent-cumpărătorului” timpanilor care văzând că prețul instrumentelor încep să crească, iar angajatul operei și-a propus să salveze instrumentele în favoarea instituției, a avut fabuloasa replică: „Estefan mi le-a promis mie demult”!

Mai multi angajați ai operei au cerut anularea licitației de achiziții de instrumente

Văzând fraudarea pe față a patrimoniului Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, mai multi angajați au depus cereri de anulare a licitației publice și sistarea ei sau organizarea în condițiile și termenii legii în vigoare. În plus, marea majoritate a angajaților este nemulțumită de faptul că directorul Estefan Florin închiriază „pro bono” foarte multe instrumente ale instituției către bisericile penticostale și baptiste unde el este pastor, fără aprobarea consiliului artistic.

În fapt:
- Managerul Estefan Florin nu a făcut publică licitația decât printr-o notă la avizierul instituției, persoanele de la alte instituții de cultură neavând acces la licitație;
- Nu a existat o evaluare eficientă și obiectivă a bunurilor scoase spre licitare. Nu poate să fie scos la licitație un instrument cu 15 lei iar la final să se ajungă la aproximativ 1.500 de euro;
- Bunurile scoase la licitație erau lipsite de numărul de inventar și de seria de instrument, putând fi înlocuite cu altele în orice moment. Mai mult, ele lipseau fizic în licitație;
- Prețurile derizorii în contradicție cu valoarea instrumentelor este foarte clar o tentativă de fraudare a statului și a instituției;
- De ce Estefan trebuie să scape de aceste instrumente în mai puțin de două luni de la venirea sa ca director, atâta timp cât ceilalți directori n-au fost deranjați de aceste instrumente sau de ce trebuie date pe prețuri derizorii în perfectă stare de funcționare în timp ce elevii de la Liceul de Muzica sau studenții de la Academia de Muzică nu-și permit astfel de instrumente?”