Actualitate

“Interio”, un concept nou pentru clujeni

Un proiect nou definit prin unicitate și totodată accesibil pentru iubitorii de frumos a prins contur în Cluj-Napoca.

Pornit ca o idee s-a transformat într-o afacere de familie, în decursul a doi ani, și s-au aplicat caracteristicile pieței de amenajări interioare.

„Spațiul este unul deschis și conține două zone, cea de living și cea de accesorii. Magazinul propune un ciclu complet, începând de la consultanță, design, producere, livrare și montare, conține ingrediente importante precum dezvoltarea permanentă, competiția sănătoasă și cel mai important lucru, corectitudinea în relațiile cu ai noștri clienți”, spun membrii familiei Raţ.


Familia Raț a investit nu doar timp și pasiune pentru ca acest spațiu achiziționat să ia forma unei construcții de proporții, ci s-a păstrat și echilibrul între lux și confort. Toate elementele de mobilier sunt proiectate individual, fiind adaptate cerințelor actuale, iar fiecare piesă este propusă spre un anumit ambient, inclusiv piesele care fac parte din categoria "mobilier inteligent".

"Am lucrat atât în interior, la structură și finisaje cât și la fațada clădirii pentru a păstra încadrarea și a mări zona ferestrelor beneficiind de lumină naturală suficientă în spațiu. Chiar dacă în multe situații impedimentul financiar nu ne-a permis anumite aspecte, am încercat sa nu ne abatem de la conceptual inițial", a declarat Raț Crista.


„Interio” este situat pe Bulevardul 21 decembrie, iar deschiderea va avea loc pe 10 decembrie.

Articol scris de Ioana Tîrnovean, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB

abonare newsletter