monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Polițiștii bihoreni au dat amenzi usturătoare conducătorilor auto care puneau în pericol circulația

355 de conducători auto care au depăşit limitele legale de viteză au fost sancţionaţi de poliţiştii rutieri din Bihor, la sfârşit de săptămână.

Poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din Bihor au continua controalele pe şoselele bihorene, în perioada 13 - 15 noiembrie, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.


Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Bihor, au fost aplicate 508 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 130.590 lei. Totodată, 16 permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute nouă certificate de înmatriculare, au fost constatate nouă infracţiuni şi 20 de tamponări.

355 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 79 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 21 pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule cu defecţiuni tehnice, au fost sancţionaţi 10 biciclişti, 16 pietoni, trei sancţiuni au fost aplicate pentru conducere sub influenţa alcoolului, două pentru depăşiri neregulamentare, iar 22 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

În data de 14 noiembrie, pe D.N. 1, în localitatea Oşorhei a fost depistat un bărbat de 39 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 108 km/h, înregistrată radar.

Articol scris de Eliza Nuţu, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul II