Actualitate

Durere fără margini. Zeci de motociclişti i-au adus un ultim omagiu Soniei, tânăra care a murit în centrul Clujului - FOTO

Zeci de motocicliști s-au adunat duminică în parcarea Sălii Sporturilor ”Horia Demian” pentru a aduce un omagiu Soniei, tânăra de 29 de ani care a decedat vineri seara într-un accident de motocicletă.

În ciuda frigului, motocicliștii clujeni s-au adunat la Sala Sporturilor în semn de solidaritate pentru Sonia, tânăra lor colegă, dar și pentru a fi alături de logodnicul acesteia, care a dorit să se afle că tânăra a fost un om frumos. 

În aer se simte tristețea celor din jur. Nimeni nu zâmbește și toți vorbesc în șoaptă. Zgomote de motor se aud în depărtare, apoi din ce în ce mai aproape. Bărbați și femei își parchează mașinile și îl așteaptă pe tânărul Vali să fie în fruntea convoiului. Tânărul ajunge obosit, cu lacrimi în ochi. Este medic și își face rezidențiatul în Germania. Spune că sufletul său a murit vineri odată cu ea.


”Eram pe drum din Germania și am simțit. Aveam împreună o legătură foarte puternică. Nu mi-a spus nimeni până dimineață fiindcă încă eram pe drum” a declarat logodnicul Soniei, Valerian Raescu.

Cei doi au avut o relație frumoasă încă de la început, iar Vali spune că nu mai contează nimic. O vede peste tot și îi lipsește. 


”Ne-am cunoscut în ianuarie 2013. Anul viitor facem trei ani. Pe 1 februarie 2014 ne-am logodit. Am cerut-o la Paris. Oricum nu mai contează nimic acum. Am rămas doar cu lucruri, amintiri, sentimente. Oriunde mă uit o văd. De la o hârtie simplă scrisă de ea pe care o țin în portmoneu până la periuța de dinți. Să nu mai zic de poze și orice altceva îmi aduce aminte. Trebuia să avem nunta pe 16 august, dar nu a fost să fie” a spus tânărul.

Sonia a fost un șofer prudent și un om frumos, iar logodnicul ei dorește să știe toată lumea asta.


”Era un suflet extraordinar, un om prudent. Și tricoul de pe ea dacă ție ți-ar fi plăcut, ți l-ar fi dat. Nu vreau să vorbesc despre mine sau despre relație. Vreau să se știe că a fost o fată extraordinară. Mi-a fost alături când am trecut prin momente grele, mai ales când am optat să îmi fac rezidențiatul în afară. Ultimul ban care l-a avut mi l-a dat. Am avut recent un accident. Nici nu ar trebui să mă urc pe motor. Mi-a fost alături, a avut grijă de mine. A fost viața mea. Mai am medicina, familia, prietenii, dar nu pot să umple golul", a mai spus tânărul.

Vali crede în egalitate, și vorbind în numele motocicliștilor, a transmis tuturor să fie precauți și să nu mai judece. Traficul de la noi din țară este riscant pentru toată lumea, de la pietoni, la șoferi.


”Era prudentă, dar acesta este traficul din România. Chiar acum, venind din Florești a ieșit unul fără să oprească la stop. Am reușit să evit. Normal că este risc. Și să mergi pe stradă este un risc. Și motocicliștii reprezintă un risc. Asta nu înseamnă că ei sunt mereu de vină. Nu înseamnă nici că femeia a fost de vină. Nu o acuz. Nu a vrut să se întâmple, nimeni nu a vrut. Trebuie să fim mai atenți. Să fim toți oameni. Să nu mai vedem motocicliști fiindcă și noi conducem mașini. Nu înseamnă că suntem doar motocicliști. Să nu ne lăsăm caracterizați de ce conducem, de ce facem, că-i medic, că-i femeie de servici. Suntem toți oameni, nici bărbați, nici femei. Și să fim mai atenți. Să nu mai plătim cu viața. Să învățăm să ne iubim” a concluzionat Vali, vizibil emoționat.

Sonia a decedat vineri la prânz într-un accident rutier care a avut loc pe strada Pavlov. ”Un autoturism a virat stânga pentru a intra într-o curte, dar nu a acordat prioritate de trecere unei motociclete care venea din sens opus. Motocicleta a intrat direct în autoturism și a rezultat decesul persoanei care se afla pe ea. Mașina era condusă de o femeie de 29 de ani, iar pe motocicletă era tot o femeie de 29 de ani”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.


 Bianca Tămaș

abonare newsletter