monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Copiii bolnavi sunt și ei copiii noștri

Zilele trecute, la Cluj-Napoca, într-un ambalaj vesel și colorat, s-a donat prima perucă pentru o fetiță care suferă de cancer, în cadrul unei campanii inedite.

Copiii se joacă adesea prefăcându-se că sunt luptători, gonind spre reușite mai mici sau mai mari. Unii luptă să fie primii în banca frumos colorată de la grădiniță, alții să mănânce tot din farfurie, iar alții luptă cu una dintre cele mai cumplite boli: cancerul.


Cu mânuțe care abia cuprind o carte de colorat, râsete timide schițate lângă mamele pentru care speranța zâmbește de cele mai multe ori a refuz, cu ochi care clipesc rar ca să nu piardă nicio fracțiune de secundă din ce se întâmplă în fața lor, cei mici duc o luptă de gravitatea căreia nu sunt conștienți.

O șansă la puțină normalitate

Săptămâna trecută, la Cluj-Napoca, într-un ambalaj vesel și colorat, s-a donat prima perucă pentru o fetiță care suferă de cancer. O perucă și totodată o șansă la puțină normalitate și egalitate cu ceilați copii.

Acestea s-au putut realiza datorită unei campanii inițiate la Iași, după un model britanic, iar apoi extinsă în 30 de județe. Campania se numește Donează păr copilașilor (DPC), iar pașii care trebuie urmați sunt simpli și mici, pe măsura celor care se vor bucura de rezultatul finit. Fiecare donator trebuie să-și tundă minim 17 cm din păr, sub forma unei codițe împletite. Din aproximativ șapte codițe va fi realizată mai apoi o perucă.

“În martie, când am pornit campania, nu exista o fundație de acest tip la noi în țară. Principiul meu de viață este “Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!" și de aceea am și inițiat acest proiect. Cea mai mare satisfacție pe care o am este zâmbetul unui copilaș bolnav în momentul în care își primește peruca. Din păcate nu pot împărtăși această experiență cu toți voluntarii care s-au implicat în proiect, dar am încercat să le ofer măcar reprezentanților noștri aceasta posibilitate - să ofere o perucă unui copilaș bolnav”, a declarat Ioana Maria Andrioaie, cea care a pus în mișcare primele rotițe ale campaniei.

Perucile sunt donate sub coordonarea Asociației Little People deoarece în astfel de situații cuvintele-cheie sunt precauție și empatie. Potrivit lor, scopul asociației este îmbunătățirea calității vieții copiilor și tinerilor bolnavi de cancer, prin oferirea unui suport psihosocial pe toată perioada spitalizării și după finalizarea tratamentului.

Din luna iulie, la Cluj s-au strâns aproximativ 150 de codițe

Inițiativa a prins ecouri și în Cluj din luna iulie (a.c.), atunci când Alexandra Chiciudean, studentă acum în anul doi la Facultatea de Psihologie, UBB a decis să fie donatoare.

“Aveam un păr foarte lung de care inițial eram foarte atașată și nu mă gândeam să-l tai vreodată, dar am văzut un articol despre proiectul început de Ioana Maria Andrioaie, coordonatoarea noastră. Am luat legătura cu ea, am fost prima persoană din Cluj care a decis să facă acest pas am devenit persoană de contact și responsabilă de proiect. M-am gândit atunci la bucuria celor mici și asta m-a motivat să mă implic”, a afirmat aceasta.

În povestea codițelor împletite sunt active la nivel de Cluj 12 saloane de coafură, iar până acum s-au strâns donații de la mai bine de 150 de persoane. Cei care se implică sunt persoane variate, de la fetițe care își conving mamele să le lase să facă acest pas, până la doamne de 80 de ani care au fost sensibilizate de scopul campaniei. Perucile sunt realizate însă tocmai la Galați, iar costurile sunt acoperite din alte donații deoarece acestea sunt destul de ridicate. Prețul acestora variază între 400 și 1400 de RON.

Vlad Sarosi era cursant la un salon când a auzit despre campania DPC și s-a alăturat acesteia. De atunci, tunde voluntar persoanele care sunt dispuse să doneze. Până acum a tuns peste 20, și mai mult decât atât, povestește că a fost contactat de oameni care aveau rude sau copii bolnavi de cancer și care doreau să doneze părul căzut după tratamentele făcute.

“Campania se va derula până în clipa în care nu vor mai exista donatori!”, a conchis Alexandra, convinsă fiind de faptul că simțul civic, dăruirea și empatia celor din jur nu se vor risipi prea curând. Până acum, 15 copii români care se joacă de-a v-ați ascunselea cu boala au rămas muți de uimire și au zâmbit privindu-se în oglindă cu noua perucă. 15 copii pășesc acum mai siguri pe holurile spitalelor fără să se simtă diferiți.

Cifrele pe care Ministerul Sănătății nu pare să vrea să le cunoască

În România, statisticile sunt alarmante. Aproximativ șase copii sunt diagnosticați cu cancer în fiecare săptămână, acestea fiind primele cifre stabilite nu de Ministerul Sănătății, ci de mai multe organizații neguvernamentale care au decis că este util să realizeze Registrul Naţional al Cancerelor la Copil din fonduri europene și sponsorizări.

În ultimii cinci ani, mai bine de 1.600 de copii români au fost diagnosticați cu această boală, iar în același raport se arată o problemă demnă de luat în seamă: în cele mai multe cazuri, bolile sunt depistate în stadiu terminal, atunci când practic, rareori se mai poate face ceva pentru a rezolva problema, acțiunile de tratament fiind doar o prelungire a agoniei. Cei care supraviețuiesc pragului de patru ani de la diagnosticare, au o rată de supraviețuire de 70%. Aceasta este cu 9% mai mică decât media europeană.

De menționat mai este faptul că noi suntem singura țară membră a Uniunii Europene care nu deținem un registru național pentru boli rare și cronice. Mai mult decât atât, de anul viitor, organizațiile neguvernamentale care au realizat Registrul Național al Cancerelor la Copil  nu vor mai beneficia de finanțare, iar până în acest moment, Ministerul Sănătății nu a declarat că ar fi interesat să preia și să finanțeze un astfel de proiect, util poate pentru prevenirea, diagnosticarea timpurie și tratarea pacienților.

 

Text scris de Loredana Bertișan, studentă anul II la Departamentul de Jurnalism, FSPAC, UBB

Foto: Arhiva campaniei