monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Cine sunt cei 34 de bursieri ai Fundației „Mitropolitul Bartolomeu” din anul şcolar şi universitar 2015-2016

Pentru cele 34 de burse, oferite prin concurs de Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu”, pentru anul şcolar şi universitar 2015-2016, şi-au despus dosarul 67 de candidați din toată țara.

Pentru a stabili o ierarhie echitabilă, care să reflecte obiectiv şi transparent atât performanțele şcolare, cât şi profilul social şi familial al fiecărui candidat, evaluarea dosarelor elevilor de liceu şi ale studenților s-a făcut pe baza unei grile de punctaj, în timp ce proiectele de cercetare ale masteranzilor şi doctoranzilor au fost evaluate şi notate de o comisie de profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Cu fiecare bursier, Fundația va încheia un contract în care vor fi prevăzute drepturile şi obligațiile ambelor părți pe toată durata derulării bursei. Bursele pentru elevi, în cunatum de 200 de lei lunar, studenţi şi masteranzi, în cunatum de 300 de lei lunar, se acordă pe o perioadă de 9 luni, iar bursa pentru doctoranzi este de 400 de lei lunar şi se acordă pe o perioadă de 12 luni, toate începând cu data de 1 noiembrie 2015.

Fondul alocat pentru bursele anului şcolar şi universitar 2015-2016 este de 77.700 lei, iar până în prezent, Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” a acordat 227 de burse, unor tineri din întreaga ţară, în valoare totală de 596.400 lei.

 Elevi de liceu:

1.    STAN ANDREEA ELENA    Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal, Cl. A X- a    20,20
2.    LUPU NARCISA NICULINA    Liceul „Ion Mincu” Vaslui, Cl. a IX-a                    20,20
3.    SFETCU C. IONICĂ    Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal, Cl. A X- a    20,14
4.    PANĂ MIHAELA IULIANA    Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal, Cl. A X- a    19,38
5.    CALINIC RC IOANA    Seminarul Teologic „Cuv. Paraschiva”, Neamț, cl. IX    19,38
6.    JINGA G. ADELINA    Colegiul Național „Dinicu Golescu” Câmpulung, cl. X    19,33
7.    BABEȘ D. LUMINIȚA    Liceul Teoretic „Dan Barbilian”, Câmpulung, Cl. a XI-a    19,31
8.    CALINIC RC IULIA ANATOLIA Seminarul Teologic „Cuv. Paraschiva”, Neamț, cl. XI    19,22
9.    IRIMIEA XENIA    Liceul Pedagogic „Vasile Lupu”, Iaşi, Cl. A XI-a              19,17
10.    GRIGORE IRINA DOMNICA    Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal, Cl. A X- a    18,97
11.    IONELE ALINA-ANDREEA    Colegiul Naţional „Avram Iancu” Câmpeni, cl. XII – a    18,63
12.    CÎRCIUMARU PETRICĂ    Colegiul Naţional „A. I. Cuza” Corabia, cl. A XI-a    18,61
13.    BUIA VASILE GEORGE    Colegiul Național „Avram Iancu” Câmpeni, cl. XI            18,52
14.    COȚOVANU CRISTINA    Liceul „Regina Maria” Dorohoi, Cl. A X- a            18,50
15.    NASTASIE N. ANDREEA    Liceul Teoretic Cujmir, cl. X                            18,50
16.    TRIF CLAUDIU VASILE    Colegiu Național „Avram Iancu”, Câmpeni cl. XI – a    18,47
17.    DIACONU C. ALEXANDRA    Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal, Cl. A XI- a    18,38
18.    MARA DELIA GEORGIANA    Colegiul Național „Avram Iancu” Câmpeni, cl. XI – a    18,27

 Studenți:
1.    RADU CONSTANTIN    Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul”, București An. I                            20,05
2.    CHIHAIA CRISTINA MIHAELA    Universitatea de Medicină şi Farmacie „G. T. Popa” Iaşi,An V                      19,61
3.    CORIIU ANDREEA CRISTIANA    Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, an VI    19,46
4.    DOVAN M. LAVINIA FLORENȚA    Universitatea București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, an I    19,35
5.    JINGA G. DAMARIS    Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, an I            19,17
6.    NEAGA MARIANA ELENA    ASE Bucureşti, Facultatea de Administrație şi Management Public, an II            19,06
7.    SOCACI RAREȘ-CĂLIN    Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Teologie Ortodoxă, An. III    19
8.    VELICHI IOAN FRANCISCO    Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu” Bucureşti, an IV            18,88
9.    AL YOUSEF FATMAH    Universitatea de Medicină din Craiova, An. I                                    18,87
10.    CÂRCIUMARU LAURA ELENA    Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere, An. I                            18,58
11.    BÎRTE ANDREEA IONELA    Universitatea „Babeș-Bolyai”, FSEGA, An I                                    18,50
12.    BABEȘ D. OVIDIU MARIUS    Universitatea Politehnică Bucureşti, Facultatea Aerospațiale, An. III            18,50

Masteranzi:

1.    IVANOVICI DANIELA Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj, Facultatea de Teologie Ortodoxă, An. I, Conflictul dintre ştiinţă şi religie. Cazul Galileo Galilei    9,80
2.    CĂTĂLINA TATIANA COVACIU Universitatea „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Istorie și Filosofie, An. I, Adeversarii ordinii divine? Portretul acuzaţiilor în procesele de vrăjitorie clujene    9,62
3.    NISIPEANU MARGARETA GABRIELA Universitatea „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Istorie şi Filosofie, An. II, Politica socială a Bisericii Ortodoxe în România    9,61

Doctorat:
1.    ABRUDAN MIRCEA GHEORGHE    Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, Facultatea de Teologie Ortodoxă, An. II, Clerul militar ortodox din Monarhia Habsburgică între domnia lui Iosif al II-lea şi Primul Război Mondial (1764-1914)    9,87