monitorulcj.ro Menu
Actualitate

OPINIE: Avem un Oprea, cum procedăm?

Am să răspund în acest articol unui polițist care crede că schimbarea ministrului de Interne Gabriel Oprea (devenit subiectul nr. 1 pe agenda publică) nu rezolvă niciuna dintre problemele grele și grave ale ministerului cu pricina. Căci, spunea polițistul, sub „Oprea cel Mare” se află un „Oprea mai Mic” (ce ocupă funcția de adjunct, de exemplu), iar sub acesta, un „Oprea și mai Mic” (pe la IGP, probabil) și tot așa până la un „Oprea Județean”.

Ideea era că degeaba îl schimbi pe unul (dintre șefi), fie el cel mai de sus, dacă ceilalți sunt pe același calapod, adică oameni de paie, nulități umane și profesionale absolute, puși acolo ca momâile, fie să nu facă nimic, fie să asculte orbește și să execute ca roboții ordinele, indiferent cât de absurde sau de ilegale sunt. Argumentul polițistului meu are un temei, pentru că vine din interior, iar oamenii de acolo știu că demiterea ministrului rezolvă o problemă publică, cel mult una de imagine, dar nu problema de sistem care rămâne și doare. Însă și acest argument are un bemol, care explică zidul de apărare (rușinos) făcut de liderii sindicatelor din Poliție în jurul lui Oprea: sub mandatul său au crescut constant salariile oamenilor din Poliție, pe principiul „puțin câte puțin”. Acest lucru se știe mai puțin și, sunt convins, nici nu va fi recunoscut de către aceștia. Iar în fața argumentului suprem, numit bani, toți se înmoaie.

Am să răspund polițistului meu de ce are totuși sens ca Gabriel Oprea să fie demis acum, pe acest motiv (al împrejurărilor morții unui polițist din escorta sa) și sub presiunea publicului, cu toate că îmi propusesem să scriu altcumva despre acest subiect. Pare a se uita că Gabriel Oprea nu este de formație polițist, e drept că nici militar, ci un fel de militar, mai precis, seamănă cu o păpușă îmbrăcată în „stele”, puse la repezeală  de personaje precum Ion Iliescu și Traian Băsescu. Scopurile acestor avansări (până la general cu „patru stele”), deși sunt obscure, au fost identificate „chiar și” de americani și dezvăluite în WikiLeaks și țin de diverse afaceri pentru bani și pentru influență politică. Însăși Ambasada SUA s-a dumirit că gruparea construită în jurul lui Oprea e un pivot pentru fiecare guvern, iar el, un politician carierist, care și-a sporit averea și puterea. A fost „omul” lui Adrian Năstase până în 2004, apoi a devenit „omul” lui Traian Băsescu din 2005, până la căderea guvernului Emil Boc (pe care l-a trântit chiar gruparea lui), devenind apoi „omul” lui Victor Ponta și al liberalilor. După alegerea președintelui Iohannis, a devenit și „omul” lui, iar acum este ținut în brațe, deocamdată, de Liviu Dragnea. Ar mai fi multe de spus despre „interesul național” (porecla sa), despre partidul „balama” UNPR, înființat să elibereze presiunea UDMR în combinațiile politice și despre „generalul izmană”.

Important e că asemenea personaje (adevărate „cuiburi blestemate” de complicități vinovate și interese transpartinice, financiare și politice) nu pot fi stârpite pe căi normale, fiind protejate de către toți cei care se folosesc de ele. De aceea e nevoie de o presiune puternică dinafara sistemului pentru a fi înlăturate. Din păcate, societatea civilă românească își găsește mai greu coeziunea și forța (vezi „Roșia Montană”, „Raed Arafat”), iar motivele de coagulare trebuie să fie grave, evidente, ușor de înțeles pentru toată lumea pentru a conduce la proteste cu largă susținere populară.

Îi spun polițistului meu că ne aflăm în fața unui asemenea caz și nu trebuie risipită ocazia. Căderea lui Oprea sub presiunea opiniei publice ar avea și alte efecte benefice, inclusiv pentru polițiști. Întâi că s-ar distruge, fie și temporar, modelul „paiaței ascultătoare” și mitul comandantului docil, dar„umflat”, pentru a părea important. Am mai scris despre asta, în Poliție avansările și numirile în funcțiile mari sunt „politică de stat”, aproape ritualice și greu își face cineva loc fără să fie controlat, fie prin „incompetența” sa, fie prin slugărnicie „nativă”, fie prin greșeli săvârșite în trecut. Semnalul ar fi pentru cei aflați sub ministru și care, de obicei, urmează orbește exemplul șefului lor, pe cât de umili în fața celor de sus, pe atât de tirani față de cei de jos. Pe de altă parte, demiterea lui Gabriel Oprea sub imboldul străzii i-ar pune pe gânduri (așa cum s-a mai întâmplat) pe toți politicienii, chiar pe viitorii miniștri de Interne, care, poate, nu și-ar mai permite atât de multe libertăți și abuzuri.

Îi mai spun polițistului meu că e sănătos pentru democrație și pentru orice componentă a societății  să se știe că demiterea poate veni nu doar de sus în jos, ci și de jos în sus.  Cât de important ar fi pentru polițiști, de exemplu, să se știe că au contribuit la schimbarea unui ministru care nu-i reprezintă deloc, că i-a cumpărat cu „o sută de lei”, dar în fond îi disprețuiește, îi batjocorește și-i folosește în scopuri personale și politice.

În fine, îi mai spun polițistului că soarta lui Oprea nu depinde acum nici de servicii secrete, nici de Ponta, nici de Iohannis sau de alții, ci depinde de polițiști (și de ce vor spune ei), de oamenii din stradă și de Liviu Dragnea. Căci pentru noul șef al PSD, e o chestiune de moment și de oportunitate când îi va lua locul de premier lui Ponta. Ocazia de acum pare un pic timpurie, neașteptată și nepregătită pentru el.