monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Traficanți de droguri clujeni, săltați de mascați. Printre suspecți se află mai mulţi DJ în cluburi din Cluj-Napoca. Vezi care sunt cluburile unde au descins mascaţii

Procurorii D.I.I.C.O.T. Cluj și polițiștii au efectuat joi dimineață şapte percheziţii la domiciliile mai multor persoane bănuite că ar fi comercializat cannabis, haşiş, ecstasy, amfetamine şi LSD.

"La data de 8 octombrie a.c, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Cluj, efectuează şapte percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Cluj-Napoca, la locuinţele mai multor persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc. De asemenea, sunt puse în aplicare nouă mandate de aducere emise pe numele celor în cauză, aceştia urmând a fi conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Cluj pentru audieri şi luarea măsurilor procedurale ce se impun", spun reprezentanții IPJ Cluj.

Din cercetările efectuate de poliţişti şi procurori a reieşit că cele nouă persoane, cu vârste cuprinse între 22 şi 36 de ani, ar fi comercializat diferite tipuri de droguri de risc şi mare risc (cannabis, haşiş, amfetamine, ecstasy, LSD, SPEED), precum şi ciuperci halucinogene, pe raza municipiul Cluj-Napoca, unui număr de peste 100 de consumatori de pe raza municipiului Cluj-Napoca.

În urma investigațiilor s-a stabilit ca o parte dintre cei nouă suspecți din acest dosar sunt DJ în diverse cluburi de pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Potrivit unor surse, mascaţii au descins, printre altele, în cluburile Gazette, Boiler, Midi, Samsara şi Shelter.

“Nu au avut loc niciun fel de percheziţii. Nici astăzi, nici săptămâna aceasta, nici weekend-ul care a trecut”, au declarat reprezentanţii clubului Boiler.

“Nu am auzit de aşa ceva. Clubul a fost închis toată săptămâna. Singura dată când clubul a fost deschis a fost în data de 2 octombrie. Astăzi clubul este închis, nu aveau cum să aibă loc percheziţii”, au precizat şi reprezentanţii clubului Midi.

De asemenea, nici reprezentanţii clubului Shelter nu confirmă percheziţiile din această dimineaţă. "La noi nu au fost percheziţii", au transmis reprezentanţii clubului.