monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Trei militari din Batalionul 811 „Dragonii Transilvani”, răniţi în Afganistan în urma exploziei unei maşini-capcană

Trei militari români care acţionează în cadrul misiunii "Resolute Support" din Afganistan au fost răniţi uşor duminică, în jurul orei 10.00, în urma exploziei unei maşini-capcană.

Militarii executau o misiune de patrulare în aria de responsabilitate, la aproximativ opt kilometri nord de Baza militară de la Kandahar.

În urma atacului, militarilor li s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi au fost transportaţi la spitalul bazei militare din Kandahar, unde se află internaţi în stare stabilă, în afara oricărui pericol, se precizează într-un comunicat.

Cei trei militari fac parte din Batalionul 811 Infanterie Protecţia Forţei "Dragonii Transilvani" şi sunt: locotenentul Adrian Ciprian Iriciuc, caporalul clasa a III-a Sergiu Andrei Lineschi, ambii aflaţi la cea de-a doua misiune în Afganistan, şi caporalul clasa a III-a Ion Ichim, aflat la prima misiune într-un teatru de operaţii.

Conducerea Ministerului Apărării Naţionale urmăreşte cu atenţie evoluţia stării de sănătate a răniţilor.