monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Carambol cu patru mașini în Florești. Două femei au fost rănite

Ieri, în jurul orei 14.45, pe DN1 E60, în Florești, a avut loc un accident rutier grav.

Foto arhiva

Un bărbat de 50 ani, din Dej, în timp ce conducea un autoturism pe DN1 E60, pe raza comunei Florești, în localitate, din direcţia Gilău spre Cluj-Napoca, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de autovehiculul care îl preceda, intrând în coliziune cu acesta.

“În urma impactului, autovehiculul acroșat, condus de un bărbat de 40 ani, din comuna Maieru, a fost proiectat în alt autovehicul, din fața sa, la volanul căruia se afla un bărbat de 45 ani, din Oradea, intrând și acesta în coliziune cu autoturismul care îl preceda. La volanul celui din urmă autoturism implicat în carambol se afla un bărbat de 33 ani, din comuna Florești”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a unei pasagere din cel de-al treilea autovehicul implicat, respectiv a unei femei de 40 ani, din comuna Gilău și pagube materiale în valoare aproximativă de 4.300 lei.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului.