monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Poliția Locală sancționează șoferii indisciplinați, în special pe cei care staționează în stațiile CTP

Săptămână aceasta poliţiştii locali ai primăriei Cluj-napoca au aplicat peste 300 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea fiind amenzi pentru abateri la regimul circulaţiei rutiere.

Din cele 300 de sancțiuni contravenționale acordate de polițiștii locali din Cluj-Napoca, majoritatea dintre acestea, mai precis 267 de amenzi, au fost date pentru abateri la regimul circulaţiei rutiere - pentru opriri/staţionări neregulamentare în intersecţii, sensuri giratorii şi staţii CTP sau pentru nerespectarea restricţiilor de tonaj. Valoarea amenzilor aplicate pentru astfel de nereguli a fost de 28.035 lei.
 
Pe lângă sancţiunile aplicate şoferilor indisciplinaţi, potrivit unui comunicat remis de Primăria Cluj-Napoca, poliţiştii locali au mai întocmit alte 15 procese verbale de constatare a contravenţiei pentru săvârşirea unor fapte de tulburare a liniştii şi ordinii publice şi au depistat 17 persoane care apelau la mila publicului. 22 de sancţiuni contravenţionale au fost date pentru practicarea activităţii de comerţ ilegal, pentru încălcarea normelor privind protecţie mediului şi pentru nerespectarea disciplinei în construcţii. Valoarea totală amenzilor aplicate în această săptămână a fost de 64.200 lei.

Reprezentanții poliției locale Cluj-Napoca menționează faptul că de la începutul anului şi până în prezent, polițiștii au sancţionat 9.518 încălcări ale legii privind traficul rutier, 529 contravenţii legate de activitatea de comerţ, 355 de persoane care apelau la mila publicului, 324 de fapte privind normele de protecţie a mediului, 276 de alte abateri de la normele de convieţuire socială şi 52 de contravenţii privind disciplina în construcţii.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate pe parcursul anul 2015, până în prezent, este de 2.924.324 lei.