Actualitate

Financial Times o laudă pe Kovesi: DNA - Tigrul de hârtie îşi arată colţii

România, odată considerată una dintre cele mai corupte țări ale Uniunii Europene, a devenit un teren de testare a combaterii corupției la nivel înalt. Condamnările în lanț au transformat percepția publică asupra direcției anticorupție pe măsură ce tigrul de hârtie (DNA) a început să-și arate colții, scrie Financial Times.

Direcția Națională Anticorupție, văzută cândva ca o formă fără fond (un „tigru de hârtie”), înființată doar ca o condiție a intrării în UE, acum este percepută ca un adversar de temut.

Activitatea DNA, sub conducerea Codruței Kovesi din 2013, a început să atragă atenția țărilor afectate de corpuție precum Grecia, Bulgaria sau Croația, atrase tot mai mult de modul în care procurorii anticorupție din România au devenit așa de puternici.

Potrivit publicației financiare, începând din 2012, DNA a primit sprijin internațional puternic din partea Comisiei Europene, ceea ce a dus la un progres în lupta anticorupției. Și modificarea Codului penal din 2009-2010, prin care procurorilor li s-au dat puteri mult mai mari de investigare și arest, a contribuit la intensificarea acțiunilor DNA.


Financial Times notează că DNA se bucură de sprijinul președintelui Klaus Iohannis, în timp ce premierul Victor Ponta, pus sub învinuire pentru o serie de acuzații, dă semne că ar renunța la putere.

De asemenea, publicația scrie și despre reexaminarea Codului Fiscal, retrimisă în Parlament, gest în care analiștii văd o modalitate de creștere a presiunii pe șeful Guvernului.

Pentru unii, notează publicația, procurorii din România au devenit prea puternici, iar investigațiile prea ample. Parlamenarii  vor discuta propuneri în toamna anului pentru a limita utilizarea arestării preventive, o măsură, în opinia altora, destinată să taie aripile agenției.

Operațiunile DNA au sprijinul a 65% dintre români, obișnuiți de mult timp să-i vadă pe politicieni îmbogățindu-se în ciuda salariilor modeste. Mulți văd în acțiunile DNA o îndelung așteptată curățare a clasei politice, care menține la conducere o rețea comunistă de clientelism, notează publicația.

Etichete: DNA codruta kovesi
abonare newsletter