monitorulcj.ro Menu
Actualitate

„O noapte în Oslo” – un film pentru elevi și o lecție de cinema pentru profesori

Pelicula, parte a programul norvegian „The Cultural Rucksack”, a fost expusăla TIFF în cadrul unui eveniment destinat profesorilor, care avea ca scop promovarea introducerii filmelor și a lecțiilor interactive în procesul de predare.

sursa foto: sfatulparintilor.ro

„Rucsacul cultural” este un program național de artă și cultură dezvoltat în școlile norvegiene, iar beneficiarii direcți sunt tinerii cu vârste cuprinse între 6-19 ani. Scopul programului este de a îmbunătăți înțelegerea de către elevi a anumitor fenomene culturale, și, totodată, de a descoperi lucruri noi prin intermediul acestui program, care nu este un substituent al școlii, ci o parte conexă a procesului de învățare, un program care asistă școala în integrarea diferitelor forme ale culturii. Conținuturile furnizate prin acest program sunt sau pot fi în concordanță cu curricula națională, facilitând accesul la o paletă largă de discipline cum ar fi literatura, filmul, artele vizuale sau muzica.


La eveniment au fost prezenți regizorul filmului, Eirik Svensson și Elisabeth Aaolmo, curator şi coordonator al departamentului de film din cadrul proiectului norvegian. Spectatorii, profesori și nu numai, au vizionat filmul, după care a urmat sesiunea de întrebări pentru regizorul peliculei.

„În afară de faptul că am regizat acest film, el este parte activă a programului coordonat de Elisabeth, deși nu a fost realizat pentru acest program educativ, însă după ce a apărut mi s-a cerut să particip cu el în «Rucsacul cultural»”, a declarat regizorul.

Imediat după terminarea dialogului între public și regizor, a fost prezentat programul „Rucsacul cultural” de către coordonatoarea acestuia, care le-a spus profesorilor cum să aplice anumite exerciții la clasă. Totodată, profesorii au putut beneficia de prezentarea modelelor funcționale din cadrul programului norvegian, putând astfel implementa asemenea inițiative și în școlile românești.

„Pe marginea acestui film, profesorii împreună cu elevii pot discuta și reflecta asupra problemelor legate de religie, etică, dragoste și violență, egalitate, drepturile omului, familie și prietenie”, a fost unul dintre sfaturile pe care le-a oferit coordonatoarea proiectului, profesorilor prezenți în sală.

Unul dintre obiectivele acestui eveniment a fost de a le arăta profesorilor un mod de a-i face pe elevi interesați de procesul de învățare, prin introducerea unui astfel de program în sistemul de învățământ românesc care să permită o dinamizare a actului de predare-învățare. În Norvegia, programul funcționează din anul 2001 și a fost implementat în urma unei inițiative comune a Ministerului Culturii și a Ministerului Educației și Cercetării.

Articol scris de Ioana Gale, studentă la Master la Departamentul de Jurnalism, FSPAC-UBB, anul I