Actualitate

Atac armat în America, la o expoziţie cu caricaturi cu Mahomed

Doi bărbaţi care au deschis focul în exteriorul unei expoziţii de caricaturi cu profetul Mahomed, în Garland, la Dallas, au fost ucişi de către poliţie în noaptea de duminică spre luni, au anunţat autorităţile, relatează CNN.

Atacatorii au fost anihilaţi de poliţişti în scurt timp. Sursa foto: de.sodahead.com Atacatorii au fost anihilaţi de poliţişti în scurt timp. Sursa foto: de.sodahead.com

Bărbaţii au venit cu un vehicul la Centrul de expoziţii Curtis Culwell, în North Garland, au coborât din maşină şi au început să tragă chiar în momentul în care „Expoziţia de artă şi concursul de caricaturi Mohamed” din clădire se încheia, a declarat Joe Harns, un purtător de cuvânt al Poliţiei din Garland, o suburbie a Dallasului.

Un paznic a fost împuşcat în picior. El a fost internat la un spital, unde a primit îngrijiri, iar ulterior a fost externat.


Poliţişti prezenţi pentru a ajuta la asigurarea securităţii evenimentului au deschis focul şi i-au omorât pe cei doi atacatori, a declarat Harns. Identitatea atacatorilor nu a fost făcută publică.

Poliţia a început ancheta

Poliţia federală (FBI) şi oficiali locali verificau dacă în vehiculul atacatorilor erau explozivi, a declarat un oficial din domeniul securităţii pentru CNN. Zona în care se află centrul a fost blocată mai multe ore.


Sediile firmelor din vecinătate, inclusiv un magazin Walmart, au fost evacuate, la fel ca participanţii la eveniment.

Potrivit CNN, la eveniment participau aproximativ 40 de persoane.


Expoziţia, sponsorizată de American Freedom Defense Initiative, găzduieşte „peste 350 de caricaturi cu Mahomed din întreaga lume”.

„Je suis Charlie”

Franţa a fost afectată în luna ianuarie a acestui an de o serie de atacuri comise la sediul publicaţiei satirice Charlie Hebdo. Atacul terorist a fost soldat cu 12 morţi şi 11 răniţi, fiind cel mai sângeros atac din ţară, în ultima jumătate de secol.


În jurul orei 12:30 (ora României), doi bărbaţi îmbrăcaţi în negru, cu cagule pe faţă şi înarmaţi cu arme automate, deschid focul la sediul Charlie Hebdo din Paris, în plină şedinţă de redacţie, strigând „Allah Akbar!”. Ei omoară 12 persoane, după care fug cu o maşină către nord-estul Parisului, schimbând vehiculul cu altul luat unui automobilist.

Preşedintele François Hollande se duce la scena atentatului şi lansează un apel la „unitate naţională”, iar Franţa anunţă o zi de doliu naţional.


Cei doi terorişti sunt Chérif (32 de ani) şi Saïd Kouachi (34 de ani), născuţi la Paris, fiii unui cuplu algerian. Reacţiile se multiplică în lume. Sloganul „je suis Charlie” se răspândeşte pe reţelele de socializare şi pe străzi. Spre seară, peste 100.000 de persoane au ieşit în stradă în Franţa, iar alte mitinguri au loc în mai multe oraşe europene.

Ultimele Stiri
abonare newsletter