Actualitate

Se întoarce iarna? Cod galben de NINSOARE în Cluj

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de vreme rea, valabil pentru 24 de judeţe, inclusiv Cluj.

Se întoarce iarna? Cod galben de NINSOARE în Cluj Se întoarce iarna? Cod galben de NINSOARE în Cluj

Avertizarea ANM este valabilă în intervalul 5 martie, ora 13.00 – 6 martie, ora 16.00 şi vizează precipitaţii importante cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori.

“În intervalul menţionat, vor cădea precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. În zona montană şi în regiunile sud-vestice vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare şi, îndeosebi la altitudini mari, se va depune strat consistent de zăpadă. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15-20 l/mp şi izolat 30-35 l/mp. În Dobrogea, sudul Munteniei şi al Moldovei vor predomina ploile, iar în restul teritoriului precipitaţiile vor fi mixte.Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iar la munte va depăşi la rafală 60 km/h, viscolind ninsoarea”, se arată în avertizarea ANM.

Ultimele Stiri
abonare newsletter